1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Chilipirul care ne va costa cel mai scump

Ne-am lenevit atât de tare, încât nici măcar pentru o șaorma nu ne mai mișcăm până la colț, ci căutăm pe internet turcul dispus să ne-o livreze la domiciliu. Cu de toate.

Avem scuze: lucrăm atât de mult și pierdem, suplimentar, timp cu naveta până la locul de muncă - iar timpii noștri liberi se suprapun cu timpii liberi ai comercianților. Da, sigur, noi am vrea, dar, vedeți...

Uneori, astfel de argumente chiar stau în picioare. De cele mai multe ori, însă, nu. Și pentru șaormării nu este neapărat o problemă. Altfel stau lucrurile, însă, când dispare croitorul de la colțul străzii. Sau brutarul. Sau micul magazin de la scara blocului, de la care vecinii mai cumpărau un suc, un kil de zahăr, țigări sau un litru de ulei.

Marile lanțuri, care, pe vremuri, erau de găsit în „zonele industriale” de la marginea orașelor, au intrat, încetul cu încetul, în spațiile rezidențiale. Au deschis hale și, mai apoi, au mai făcut un pas: și-au inventat propriile buticuri, pe care le-au aruncat la colțul blocului, între sucursala unei bănci și franciza unul lanț de farmacii.

Înainte, acolo era o cofetărie, un magazin de perdele și stofe și un fero-metal. Afaceri de familie. Nu foarte mari, dar suficient de solide cât să ajute familia respectivă să trăiască puțin peste limita subzistenței și să mai ofere și vreo două-trei locuri de muncă. Acum lucrează acolo, la mini-supermaket, mai multe doamne contra salariului minim pe economie. Este singurul venit din gospodăriile fiecăreia; soții nu mai au un loc stabil de muncă, după ce uzina a intrat în faliment și în locul ei s-a ridicat un supermaket.

Istoria se întinde de-a lungul și de-a latul Europei, un continent pe care, dacă îl traversezi în orice direcție, ai impresia că te învârți în jurul aceluiași oraș. Pe artera principală, de la Rotterdam până la Mangalia, întâlnești aceleași bănci, aceleași magazine de îmbrăcăminte și același sortiment de ciocolată; și, cât timp călătorești în mașină înspre următoarea escală, auzi, la radio, aceleași piese muzicale în heavy rotation, întrerupte, din când în când, de reclamele acelorași mărci de autoturisme.

În Krefeld se închide un magazin de articole foto. Era acolo de 25 de ani. Afacere de familie. Proprietarul a avut o pasiune și a vrut să trăiască din ea. I-a mers. Acum se închide. Clienții vin, în continuare. Stau câte douăzeci de minute, jumătate de oră, caută, încearcă, întreabă. Și pleacă. Să se consulte cu partenerul. Sau pleacă pentru că, pur și simplu, același produs (valorând sute, poate chiar mii de euro) este, pe internet, mai ieftin cu 20 de euro. Ca și cum timpul omului care s-a ocupat de consilierea clientului nu merită răsplătit. Și bateriile din aparatul testat. Și chiria. Și...

Magazinul din Krefeld mai e deschis până pe 30 aprilie. Între timp, tot stocul de produse trebuie vândut. Unele prețuri cad cu 70%. Cel mai probabil, clienții vor da năvală. Fraieri să fie să nu profite de așa chilipir. Și fiecare cumpărător îi va spune vânzătorului cât de trist e că magazinul se închide. Apoi va pleca acasă și se va așeza, ca de obicei, în fața computerului. Or să îl doară degetele de atâta căutat reduceri de cinci procente.

Dar nu îi vor mai zâmbi florăresele. Și chiar dacă ele ar mai sta la colțul străzii, nu va mai fi nimeni să le răspundă. Căci nimeni nu se va mai ridica de la computer. Nici măcar pentru a mânca o șaorma. Doar o livrează turcul, cu de toate, la domiciliu.

Cineva comenta, folosind argumentele unor cercetători neverificați, că omul este prima specie care, cu bună știință, și-a blocat propria evoluție.