Chişinăul, somat să plătească datoria Transnistriei | Moldova | DW | 21.07.2008
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Chişinăul, somat să plătească datoria Transnistriei

A rupt de la gura poporului şi şi-a plătit integral datoriile pentru gaze un deceniu, crezând că va scăpa de şantajul energetic rusesc, dar, peste noapte, Chişinăul s-a pomenit din nou îndatorat faţă de „Gazprom”.

default

Gazul Transnistriei, plătit de Moldova?

O Curte de Arbitraj Internaţional de la Moscova a obligat SA „Moldova-Gaz” să plătească o datorie de 42 milioane de dolari a Transnistriei faţă de concernul rus. Culmea, în favoarea acestei decizii a votat şi un magistrat moldovean. Despre argumentele juridice ale acestei sentinţe ne vorbeşte în continuare corespondentul nostru din Chişinău, Vitalie Călugăreanu:

Această sumă reprezintă gazul pe care, potrivit concernului rus, transnistrenii l-ar fi furat în urmă cu doi ani din conductele ce tranzitează regiunea separatistă, alimentând Europa.

Întrucât Tiraspolul nu are contract direct cu Moscova, despăgubirea urmează a fi achitată de „Moldova-Gaz”, întreprindere mixtă ruso-moldo-transnistreană.

Sentinţa a şocat Guvernul comunist pro-rus de la Chişinău care încearcă să facă din relaţia cu Rusia un atu electoral în perspectiva alegerilor din 2009, mizând, aidoma unei slugi naive şi smerite, pe sprijinul Kremlinului în reglementarea conflictului transnistrean.

Refuzul premierul moldovean Zinaida Greceanîi de a comenta hotărârea Curţii de Arbitraj de la Moscova este de înţeles în condiţiile care, se ştie, cheia soluţionării multor probleme ale Moldovei se află anume în capitala rusă.

Pentru locuitorii de pe malul drept al Nistrului, executarea acestei sentinţe înseamnă întâi de toate umilinţă în faţa regimului ilegal de la Tiraspol, având în vedere faptul că liderul transnistrean Igor Smirnov a direcţionat anul trecut, printr-un decret, toţi banii acumulaţi de la populaţie, pentru consumul de gaze, spre „Gazprom-Bank” patronată de nora sa, iar ulterior a anunţat că, chipurile, a fost nevoit să cheltuiască acei bani pentru plata pensiilor.

Analiştii economici moldoveni sunt de părere că, de fapt, Rusia pregăteşte terenul pentru a umili Chişinăul în mai multe etape, obligându-l finalmente, conform aceleiaşi scheme, să achite întreaga datorie a Transnistriei faţă de „Gazprom” care se ridică la 2 miliarde de dolari – sumă echivalentă cu un buget anual al Moldovei. EXPERTUL INSTITUTULUI DE DEZVOLTARE Şi INIŢIATIVE SOCIALE „VIITORUL”, VEACESLAV IONIŢĂ:

„Din informaţia pe care o deţin eu, aceste 40 milioane vor fi urmate... În total este vorba de 120 milioane de dolari care, în cel mai scurt timp, vor fi date Republicii Moldova ca obligaţie de plată. Cred că în curând vor mai apărea 40-80 milioane de dolari... Şi după aceasta vine bucata mare a leului – aproape 2 miliarde de dolari pe care noi vom fi obligaţi să le recunoaştem”.

În opinia expertului, judecarea acestui dosar de către o Curte de Arbitraj situată pe teritoriul unei părţi implicate este cel puţin suspectă:

„Conform unui Acord semnat de Republica Moldova, decizia Arbitrajului este definitivă. Din câte cunosc eu, judecătorul nostru tot a votat pentru această decizie...

- Dar cum s-a făcut că acest dosar se află chiar la Moscova?

- Aşa a insistat Federaţia Rusă, iar Republica Moldova nu a reuşit să negocieze altă ţară de arbitraj. Este stranie această decizie şi orice expert străin cu care mă întâlnesc face ochii ca cepele şi mă întreabă ce caută acest „arbitraj neutru” pe teritoriul unei părţi?”.

Actualmente Concernul rus „Gazprom” deţine 51% la sută din pachetul de acţiuni al SA „Moldova-Gaz”, Chişinăul are în posesie 35%, iar Tiraspolul 13%. Autorităţile moldovene au menţionat în repetate rânduri nevoia unei delimitări clare a datoriilor pentru gaze ale malului stâng şi ale celui drept al Nistrului. În 2006, Tiraspolul intenţiona să-şi vândă cota sa pate în SA „Moldova-Gaz” şi să încheie un contract direct „Gazprom”-ul. A renunţat, însă, subtil la această idee.