1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Chișinăul cere ONU să preseze Rusia

25 august 2017

Chișinăul cere ONU să se implice în retragerea armatei ruse din regiunea transnistreană, în timp ce Tiraspolul amenință că Rusia ar putea cere ONU recunoașterea Transnistriei.

https://p.dw.com/p/2ipXh
Fotostrecke aus Transnistrien Kirche und Denkmal in Tiraspol
Imagine: DW/A. Scherle

Autoritățile moldovene au solicitat oficial ONU includerea chestiunii privind retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului pe agenda sesiunii de toamnă a Adunării Generale a forului (12 septembrie). Asta după ce, la începutul lunii mai curent, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că „dislocarea pe teritoriul țării a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională”. În aceeași hotărâre a Curții, militarii ruși, dislocați în stânga Nistrului, sunt etichetați ca „trupe de ocupație” care controlează 11% din teritoriul Republicii Moldova.

„Militarii ruși, o amenințare la adresa păcii internaționale”

La mijlocul lunii iulie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a votat o Declarație prin care a cerut Rusiei să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum şi să-şi retragă muniţiile, armele şi echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova. În acea declarație, Parlamentul cerea Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale a Republicii Moldova să iniţieze demersurile necesare pentru adoptarea unei Rezoluţii de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind retragerea trupelor militare ruse din Moldova.

Astfel, săptămâna aceasta, reprezentantul permanent al Republicii Moldova la Națiunile Unite, Victor Moraru, a expediat o scrisoare oficială Secretarului General al ONU în care menționează că prezența militarilor ruși în stânga Nistrului „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale”. El a cerut ONU să sprijine eforturile Republicii Moldova în vederea finalizării procesului de „retragere necondiționată, ordonată și completă a forțelor armate străine de pe teritoriul național”. Reprezentantul permanent al Moldovei la ONU, a făcut referire la Declarația summit-ului OSCE de la Istanbul, din 1999, prin care Federația Rusă se angajase să finalizeze evacuarea munițiilor și militarilor săi din Moldova până la sfârșitul anului 2002, lucru care nu s-a întâmplat. Chișinăul cere ONU ca subiectul să fie examinat separat.

Rusia amenință voalat cu dezghețarea conflictului

Rusia a reacționat aproape imediat la demersul Chișinăului. Reprezentantul Moscovei la ONU, Vasili Nebeznea, a apreciat gestul Chișinăului ca fiind „neprietenesc și destul de neașteptat” și a spus că „acest lucru nu va contribui la soluționarea pașnică a conflictului transnistrean”. Potrivit lui, Adunarea Generală a ONU nu este „platforma potrivită” pentru astfel de discuții. Totuși, surse diplomatice de la Chișinău au comunicat pentru DW că chestiunea privind retragerea trupelor ruse din Moldova va fi examinată de ONU, momentan elaborându-se un proiect de rezoluție în acest sens.

Diplomația moldoveană a venit, însă, cu unele precizări - cererea adresată ONU de a examina retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova se referă la militarii Grupului Operativ de Trupe Ruse, nu și la pacificatorii ruși dislocați în autoproclamata republică separatistă. Această precizare pe care Ministerul de Externe de la Chișinău a ținut să o facă neapărat a trezit suspiciuni la Chișinău. Unii politicieni au atenționat că a cere retragerea armatei ruse din stânga Nistrului fără a solicita înlocuirea actualei misiuni rusești de pacificare este ca și cum ai pune lupii paznici la oi.

Krasnoselski se face că nu vede precizarea diplomației moldovene

Șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că dacă Chișinăul va insista ca subiectul privind retragerea trupelor rusești din Transnistria să fie discutat la ONU, Rusia va cere forului să pună în discuție problema recunoaşterii Transnistriei. „Rusia este garantul soluționării conflictului și, prin urmare, poate reprezenta interesele Transnistriei la ONU”, a încercat să explice Krasnoselski. Ca și reprezentantul Moscovei la ONU, Vasili Nebeznea, liderul transnistrean a amenințat voalat cu dezghețarea conflictului: „Sunt profund convins că cei care doresc retragerea pacificatorilor ruși din zona de Securitate, doresc, de fapt, escaladarea conflictului în regiune”. Krasnoselski a invocat „pacificatorii ruși” în pofida precizării MAE moldovean în care a accentuat că demersul Chișinăului, adresat ONU, se referă la trupele GOTR, nu la pacificatori.

Ucraina, susține demersul Chișinăului

Ucraina a anunțat că va sprijini inițiativa Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria. Consilierul președintelui ucrainean, Irina Friz, a menționat că „trebuie folosite toate instrumentele internaționale pentru a ne asigura că trupele de ocupație ale Federației Ruse sunt complet retrase din Republica Moldova”.

Nu este prima dată când autoritățile moldovene cer ONU să se implice în problema retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană. Un demers similar a fost lansat de către ex-ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicolae Ţîu, încă în 1993, la un an de la semnarea Acordului de încetare a focului la Nistru.

În septembrie 2014, un alt ex-ministru de Externe al Moldovei, Natalia Gherman, a cerut Rusiei, de la tribuna ONU, să-și retragă trupele din Republica Moldova, numai că Natalia Gherman a cerut atunci inclusiv retragerea „forței de menținere a păcii din Transnistria” și înlocuirea acesteia cu o misiune civilă internațională.

În opinia fostului ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Țăranu, o eventuală rezoluţie a ONU în problema retragerii armatei ruse din Moldova ar avea mai mult „o valoare politică”, deoarece, spune el, „rezoluţiile Adunării Generale a ONU nu au statut obligatoriu”.

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău