1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Chestiuni de credibilitate

Recursul la arme chimice în Siria, pedeapsa încasată de informatorul Wikileaks, Manning

Utilizarea armelor de distrugere în masă în conflictul sirian e asiduu semnalată de ziariştii occidentali. Corespondentul de la Ierusalim al ziarului conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung, vorbeşte de sutele, dacă nu chiar, potrivit opoziţiei , de cele 1.300 de victime siriene cu care s-ar fi soldat atacul cu arme chimice declanşat în apropierea capitalei siriene Damasc.

Presa consemnează şi informaţiile furnizate de guvernul israelian, care a confirmat utilizarea de arme chimice în Siria. Editorialiştii se întreabă în ce măsură ştirile date publicităţii de opoziţia siriană corespund adevărului.

Frankurter Allgemeine Zeitung relevă că guvernul preşedintelui sirian, Bashar el Assad, a admis efectuarea unui raid de bombardament, dar a negat recursul la arme chimice. „Experţii”, mai scrie ziarul, „consideră înregistrările video ale atacului drept autentice, dar nu există încă o confirmare independentă a celor petrecute”. În consecinţă, cotidianul pune sub semnul întrebării un atac, ale cărui efecte enorme ar putea afecta grav oficialităţile siriene.

„Dat fiind dramatismul implicat, se pune întrebarea de ce să recurgă regimul Assad la un atac chimic tocmai acum, când în ţară se află inspectori ai Naţiunilor Unite” (însărcinaţi să investigheze tocmai utilizarea de arme chimice) iar "trupele preşedintelui nu se află, din punct de vedere militar, la ananghie?"

Ziarul din Frankurt nu pare să ţină seama de tupeul şi de dispreţul faţă de viaţa umană manifestate de inşi ca Assad. Or, e ştiut că inspectorilor internaţionali li se permite să viziteze şi să inspecteze în Siria doar o arie foarte restrânsă şi riguros precizată, alta decât cea în care ar fi avut loc incriminatul atac chimic mai recent.

Frica de manipularea propagandistică a Occidentului (de către opoziţia care ar putea încerca să obţină astfel, ca în Libia, susţinerea militară a Apusului) e atât de extinsă şi răzbate atât de intens din varii editoriale, încât abia mai e loc de alternativa contrarie. Sau de revendicarea ca ONU să intervină. Dacă nu pentru a pune la adăpost, în fine, martirizata populaţie siriană, „măcar pentru a-şi salva propria credibilitate”, după cum îi cere organizaţiei mondiale Tageszeitung din Berlin.

Chestiunea credibilităţii se pune şi în privinţa celor 35 de ani de închisoare încasaţi de informatorul Wikieleaks, Manning, o pedeapsă criticată in corpore de presa de stânga, ca fiind prea severă, sau chiar de-a dreptul nejustificată .

Editorialiştii progresişti, de pildă cel de la Süddeutsche Zeitung, nu-l văd pe Manning în postura de trădător al secretelor militare ale ţării sale, şi-anume unul de o amploare fără precedent în istoria SUA, ci în cea de „erou”. Unul care n-ar trebui să fie deci tratat ca un asasin doar pentru că ar „informat opinia publică”.

Cu net mai mult realism ziarul berlinez Die Welt constată că a-l fi achitat pe Manning, aşa cum ar fi vrut mulţi în Comunitatea Internaţională, ar fi însemnat să se accepte „prăbuşirea oricărei autorităţi de stat”.

În fine, chestiunea credibilităţii se pune, în unele ziare, şi în legătură cu o decizie controversată a Angelei Merkel, care, în timpul campaniei electorale, a hotărât să efectueze o vizită la fostul lagăr de concentrare nazist de la Dachau.

E prima vizită de acest fel făcută vreodată de un cancelar german. Iar adversarii politici de stânga ai Angelei Merkel îi reproşează şefei executivului federal o prezumtivă „manipulare” electorală a Holocaustului. Or, chiar şi un ziar de stânga, precum Tageszeitung, consideră această acuză absurdă şi o califică drept „grotescă şi infamă”. Nu de alta dar, deşi „germanii nu sunt antisemiţi” e mai greu să strângi multe simpatii şi voturi abordând exterminarea evreilor.

Citim în ziar: „Unii găsesc că se vorbeşte prea mult despre crimele naziste. În unele şcoli a spune ‚băi evreule' a devenit o injurie. O poezie antisemită a lui Günter Grass a stârnit aplauze. Ca atare, un politician care vrea să fie popular se fereşte să se exprime prea deschis în favoarea memoriei, a nevoilor evreieşti sau a statului evreu. În acest context, Merkel e o excepţie. S-a expus unor critici virulente afirmând că dreptul la existenţă al Israelului face parte din raţiunea de stat a Germaniei…. Iar Helmut Schmidt era admirat mai abitir tocmai când intra în conflict cu (premierul israelian) Menahem Begin".