1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ceva pozitiv se întâmplă în justiţie

George Arun28 septembrie 2005

După arestarea sub lumina reflectoarelor în primăvara acestui an a lui Corneliu Iacubov, Omar Hayssam sau Zaher Iscandarani, cred că opinia publică din România se aştepta la un şir lung de astfel de arestări, prezentate la jurnalele de ştiri. Şi asta pentru că o bună parte a românilor a asociat încă din campania electorală ideea de justiţie dreaptă şi de luptă împotriva corupţiei de numele lui Traian Băsescu.

https://p.dw.com/p/B32M
Imagine: bilderbox

Numai că lucrurile nu s-au petrecut aşa, iar unul din motivele principale este acela că pîrghiile după care a funcţionat în continuare sistemul judiciar au fost cele instalate de fosta putere în frunte cu preşedintele Iliescu.

Aşa se face că, de un timp de vreme, nu mai asistăm la arestări în direct. Se îmtîmplă însă altceva: ministrul Justiţiei, Monica Macovei pare hotărîtă să reformeze sistemul judiciar, astfel ca marea corupţie şi demnitarii cu dosare penale să nu mai găsească acele portiţe de scăpare pe care fosta putere politică le-a legiferat.

Parchetul Naţional Anticorupţie a fost pînă acum stat în stat, înfiinţat de fosta putere tocmai pentru a pune la păstrare în fişetele procurorilor dosarele de corupţie ale demnitarilor. Activitatea Parchetului a fost deplorabilă, aşa cum a reieşit şi din raportul de audit realizat în urmă cu mai multe luni de organizaţia Freedom House, la cererea ministrului Justiţiei.

Săptămîna trecută, Guvernul a decis ca Parchetul Anticorupţie să devină un departament în cadrul Parchetului General, care să se ocupe de marea corupţie. În felul acesta, parlamentarii acuzaţi de corupţie nu vor mai putea găsi adăpost sub umbrela Parchetului General, ci vor fi invitaţi, ca să zic aşa, la Departamentul Anticorupţie din cadrul instituţiei. Noul procuror general al fostului PNA, Daniel Morar, a anunţat de altfel că au fost redeschise mai multe dosare, clasate de fosta conducere a PNA, în unele dintre ele fiind implicate inclusiv persoane din conducerea PSD.

Ministrul Justiţiei anunţase încă de la începutul mandatului că va cere tuturor magistraţilor să declare pe propria răspundere dacă au fost informatori ai fostei Securităţi sau dacă au făcut sau fac parte din structurile acesteia, respectiv din actualele servicii secrete. Declaraţiile ar fi trebuit să fie finalizate pînă la data de 25 septembrie. Nu ştim în acest moment care este situaţia, însă declaraţiile magistraţilor vor fi verificate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Magistraţii care fac parte din serviciile de informaţii vor fi obligaţi să opteze pentru una dintre meserii, iar cei care vor fi dovediţi că au ascuns adevărul vor fi excluşi din magistratură.

Aceasta este o altă măsură a ministrului Justiţiei care va putea înlătura, cu timpul, servilismul magistraţilor şi complicitatea acestora cu puterea politică şi cu politicienii în general. Nu degeaba declara conducerea SRI că 50% din informaţii le obţine de la informatori. Oare cîţi dintre ei se află şi printre magistraţi?

Nu vreau să fac din ministrul Justiţiei un comisar din filmele italiene despre lupta cu mafia. Dar trebuie să recunoaştem că ceva se întîmplă în justiţia română. De aceea mi se pare cu atît mai ciudat că o bună parte a presei din România o atacă pe doamna Macovei sistematic. Sau, în cel mai bun caz, măsurile de reformă pe care le ia sînt livrate opiniei publice tendenţios.

Singura concluzie a acestei atitudini este aceea că unii patroni de trusturi de presă au şi ei afaceri nu tocmai la lumina zilei, care mai curînd sau mai tîrziu ar putea intra în vizorul Justiţiei.