1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cetnicii sârbi din estul Ucrainei

Combatanţi sârbi luptă, în estul Ucrainei, de partea separatiştilor pro-ruşi. Potrivit guvernului de la Belgrad, aceştia nu sunt singurii implicaţi în conflictul din Ucraina.

Barba deasă şi neîngrijită îi acoperă o bună parte din faţă. Liderul cetnicilor din estul Ucrainei, Bratislav Živković, e îmbrăcat în uniformă de camuflaj şi poartă armă. Cetnici - sub această denumire au luptat războinici de guerilă sârbi în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi unităţile paramilitare sârbe în războaiele anilor '90 din fosta Iugoslavie. Živković, în vârstă de 39 de ani, se mai afla încă în luna martie în peninsula Crimeea, pentru a veni, potrivit spuselor sale, "în apărarea poporului înfrăţit rus".

Serbische Kämpfer in der Ukraine EINSCHRÄNKUNG

Bratislav Živković

Conform "Armatei populare" a autoproclamatei republici "Noua Rusie", combatanţii benevoli sârbi au reuşit să respingă o ofensivă a armatei ucrainene în apropiere de Lugansk. Separatiştii au anunţat că au fost distruse două tancuri şi altă aparatură militară.

Mercenari de ambele părţi

Presa a vorbit în repetate rânduri de mercenari ruşi, ceceni şi cazaci, care îi sprijină, în estul Ucrainei, pe separatiştii pro-ruşi. Agenţia de presă rusească RIA Novosti relatează şi despre doi benevoli "antifascişti" din Spania şi altul din Cehia, care ar lupta de partea rebelilor.

Vicepreşedintele Mişcării cetnicilor sârbi, Zoran Andrejić, a declarat pentru DW că unităţile lor numără 48 de combatanţi. El a vorbit şi de un rus şi un bulgar care luptă pentru aceeaşi cauză. În ceea ce-l priveşte, Andrejić a rămas în Serbia, dar "comandantul Živković" luptă în prima linie a frontului.

Andrejić susţine că la mijlocul lunii iulie s-a deplasat la Moscova, însoţit de camarazii săi, pentru a transporta de acolo ajutor umanitar în oraşul Lugansk din estul Ucrainei. "La frontiera ucraineană, ni s-au dat arme pentru a asigura protecţia convoiului. Pe aeroportul din Lugansk asupra noastră a fost deschis un puternic foc de artilerie, trei dintre camarazi fiind răniţi" spune Zoran Andrejić, explicând că acesta este motivul pentru care s-au decis să rămână şi să lupte alături de separatişti. Cetnicii nu au primit deloc bani şi nici n-au solicitat aşa ceva, a adăugat el.

Premierul Serbiei, Aleksandar Vučić

Premierul Serbiei, Aleksandar Vučić

Premierul sârb, Aleksandar Vučić, afirmă contrariul. La o conferinţă de presă suţinută la Belgrad, acesta s-a arătat convins că "99 la sută dintre cetnici sunt mercenari". Cu toate acestea, potrivit informaţiilor pe care le deţine, doar puţini cetăţeni sârbi sunt implicaţi în confruntările din estul Ucrainei - câţiva zeci la număr de partea separatiştilor şi tot cam atâţia de partea armatei ucrainene - a mai spus Vučić. Premierul a lansat un apel cât se poate de limpede şi unora şi celorlalţi "să se întoarcă acasă şi să se ocupe mai bine de familiile lor decât să lupte pentru o parte terţă, indiferent câţi bani ar primi - 2100 sau 6500 de dolari, în funcţie de tabăra beligerantă pe care o susţin". De unde are aceste informaţii, şeful guvernului de la Belgrad n-a menţionat.

Cunsocuţi din războiul din Bosnia?

Cetnicii din Lugansk au experienţa războiului. Mulţi dintre ei au fost angrenaţi şi în sângeroasele războaie din fosta Iugoslavie - fapt confirmat de Andrejić. "N-am trimis bărbaţi fără experienţă în Ucraina". El afirmă că pe timpul războaielor iugoslave mulţi combatanţi benevoli ruşi şi cazaci au apărat atunci pâmântul sârbesc. Se pare că şi liderul militar al "Republicii Populare Doneţk" Igor Girkin (cunoscut sub pseudonimul Strelkow) a luptat în războiul din Bosnia de partea sârbilor, ocazie cu care i-a cunoscut pe actualii săi camarazi cetnici.

Zoran Dragišić, expert în probleme de securitate de la Belgrad, se îndoieşte de acest motiv şi crede că implicarea cetnicilor în conflictul din Ucraina e determinată numai de bani. "Sunt mercenari, de genul celor care sunt recrutaţi oriunde în lume, în războaie". Dacă la începutul secolului luptau mai de grabă în Africa, astăzi îi regăsim în ţări precum Siria, Irak sau Ucraina, a adăugat, în dialog la DW, Dragišić. Iar Serbia, a mai spus el, este o ţară care exportă astfel de războinici, aşa-nimiţi "War Dogs".

În toamnă urmează a fi adoptată la Belgrad o lege în baza căreia persoanele care luptă în războaie din străinătate vor fi pasibile de pedepse. Legea nu-i vizează doar pe combatanţii sârbi din Ucraina, există şi cazuri în care cetăţeni sârbi musulmani luptă în Orientul Mijlociu de partea jihadiştilor. Înainte ca legea să intre în vigoare, mercenarii sârbi se pot întoarce la casele lor fără a se teme de pedeapsă. Şi Bratislav Živković se gândeşte să revină în patria sa. Într-o scrisoare deschisă, acesta a menţionat că şi-ar dori un duel televizat cu premierul Serbiei. Atunci i-ar explica acestuia că lupta sa contra "unităţilor naziste din estul Ucrainei" a fost justificată.