Cernobîl - reloaded

Ce nu a izbutit catastrofa de la Cernobîl pare a fi pe cale să reuşească dezastrul de la Fukushima, şi anume să facă scadentă, imperioasă, regîndirea politicii energetice la nivel global şi nu doar naţional. Dar, să nu ne amăgim…

Fiindcă, în timp ce în Germania înşişi liderii politici decişi pînă mai ieri să prelungească durata de funcţionare a centralelor atomo-electrice, au renunţat peste noapte, mai mult din calcule electorale decît din convingere, la amintita iniţiativă părînd dispuşi chiar să spună adio acestei forme de energie, în ţările din jur domneşte expectativa. Mai mult încă. Dacă Germania îşi va închide centralele nucleare, Franţa va avea toate motivele să-şi frece cu satisfacţie palmele: va putea vinde excedentul de curent electric provenit din propriile centrale, dincolo de Rin. Ceea ce nu elimină cîtuşi de puţin eventualitatea unei contaminări radioactive a vecinilor, în cazul unei catastrofe în vreo centrală franceză.

Trista realitate este că nici sfertul de secol care a trecut de la explozia reactorului de la Cernobîl, nici dezbaterile generate de exorbitantele costuri ale noului sarcofag peste centrala ucraineană avariată, nici catastrofa de la Fukushima, provocată de seismul de la 11 martie curent, nu au conferit stringenţa cuvenită conştiinţei faptului că apocalipsa nucleară este posibilă în orice moment, nu numai datorită defecţiunilor tehnice ci şi erorilor umane, existenţei unui arsenal nuclear apt să şteargă definitiv viaţa pe pămînt.

Consecinţele catastrofei de la Cernobîl, unele dintre ele strict previzibile, altele nu – depăşesc oricum forţa de imaginaţie, foarte redusă de altfel, a unei politici ce mizează pe eficienţa imediată, scoţînd din ecuaţie pagubele iremediabile pe termen lung. În fizica nucleară durata de înjumătăţire a unor izotopi radioactivi pulverizează parametrii uzuali ai percepţiei umane a timpului. Cesiul 137 şi stronţiul 90 transportate de vînt în mai multe ţări din Europa după explozia de la Cernobîl, au timpul de înjumătăţire de 30 de ani, respectiv de 49 de ani. Plutoniul 239, care la Fukushima a fost eliberat după avariile succesive ale reactoarelor, îşi înjumătăţeşte forţa de iradiaţie abia după 24.110 ani.

Seria de teste nucleare în atmosferă din anii 50 ai secolului trecut a dus la o concentraţie mărită de izotopi radioactivi. A fost acesta unul din factorii care au determinat interzicerea la scară mondială, începînd din 1963, a exploziilor nucleare în aer, sub apă şi în spaţiul cosmic?

Cernobîlul a marcat o cezură în istoria exploatării energiei nculeare. Fukushima a marcat încă mai dramatic, a doua cezură. Oare cîte catastrofe de acest fel mai sunt necesare pentru a regîndi global nu doar politica energetică nucleară ci şi pentru a renunţa definitiv la armele atomice?

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alina Kühnel