1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Cere mandrul Fiat mana domnitei Opel?

Cine cu cine?, este întrebarea care preocupă cel mai mult industria automobilistică. Interesul manifestat de Fiat pentru Opel este autentic sau este doar in joc de poker pentru a spori presiunea asupra Chrysler?

default

Până acum părea că Fiat vrea să fuzioneze cât mai repede cu Chrysler, ademenit fiind de subvenţiile promise de statul american. Pe lângă aceasta, Fiat ar putea pătrunde, cu ajutorul Chrysler, pe un segment de piaţă în care micile automobile n-au fost prezente până acum, în timp ce Chrysler ar obţine platforma tehnologică necesară ca să-şi poată reduce preţurile.

Pe de altă parte, Fiat şi Opel au multe în comun. Prea multe. Ambii producători sunt specializaţi pe automobile mici, simple, cu un consum redus de carburant. Fuziunea lor ar fi ca atare mai puţin profitabilă.

Este posibil ca angajaţii concernului Opel să se opună fuzionării cu FIAT. Ei se tem de concedieri masive şi de închiderea uzinelor Opel din Germania. Expertul în domeniul automobilistic, profesorul universitar în ştiinţe economice, Stefan Bratzel, e şi el alarmat de eventualele consecinţe nefavorabile pentru angajaţii germani ale unui mariaj automobilistic germano-italian:

"În Europa occidentală avem de a face cu supracapacităţi masive, este cazul atât al concernului Opel cât şi al producătorului FIAT. În cazul unei fuziuni trebuie luată în calcul posibilitatea desfiinţării unuia din parteneri. FIAT are nevoie de o capacitate foarte mică, Opel la fel. Ca atare sunt în joc multe locuri de muncă ".

Şi liderul sindical al întreprinderii Opel din Bochum, Rainer Einenkel, e nemulţumit de posibila participare italiană.

"Problema este că FIAT şi Opel au multe produse comune în portofoliul lor. Oamenii se tem că ar putea fi închise uzine întregi deoarece două firme care au fuzionat nu-şi pot face una alteia concurenţă. De aceea vom observa cu mare atenţie celelalte companii candidate la fuziune, indiferent că e vorba de FIAT sau de altă firmă, pentru a analiza care ar fi consecinţele pentru oameni, pentru angajaţi. Şi dacă vor fi în pericol fabrici, locuri de muncă, vom face tot posibilul pentru a bloca o astfel de fuziune".

Liderii sindicali de la Opel sunt convinşi că mai există, pe lângă FIAT şi MAGNA şi alţi potenţiali investitori, inclusiv din Rusia, cum ar fi concernul Gaz. Pe de altă parte, managementul fabricii Opel din Bochum ar saluta o participaţie a concernului FIAT la capitalul firmei Opel.

Autori: Christian Beckmann / Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu