1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cercul literar de la Sibiu comentat la Berlin

Cu sprijinul Forumului Germano-Roman si al Ambasadei Romaniei la Berlin, a avut loc la Universitatea Humboldt un colocviu despre Cercul literar de la Sibiu, in cadrul caruia s-a vorbit despre scriitori romani si germani.

default

Universitatea Humboldt din Berlin a găzduit colocviul dedicat scriitorilor români şi germani

In contextul istoric in care Romania a fost nevoita sa cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, ca urmare a dictatului de la Viena din august 1940, Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Cluj a fost mutata la Sibiu. Sibiul a oferit asadar cadrul perfect, in care studentii lui Lucian Blaga- generatia scriitorilor post-maiorescieni- au format una dintre cele mai cunoscute grupari din istoria literaturii romane- Cercul literar de la Sibiu. Stefan Augustin Doinas, Ion Negoitescu, Nicolae Balota, Cornel Regman, Deliu Petroiu, Radu Stanca, Ovidiu Cotrus, sunt nume remarcabile care au facut cinste literaturii romane - fondatorii in 1943, ai Cercului literar de la Sibiu.

Scriitoarea Elisabeth Axmann - Mocanu i-a cunoscut indeaproape pe membrii Cercului literar si considera ca exilul la Sibiu a reprezentat in cele din urma, datorita culturii germane, o sansa.

" Faptul ca Universitatea din Cluj a fost mutata la Sibiu, a reprezentat pentru acesti tineri o soarta norocoasa. In acele timpuri, etnia germana era compacta in Sibiu, iar cultura germana- una vie. De exemplu Radu Stanca vorbea in familie si limba germana, iar Blaga a crescut cu aceeasi cultura. Mai mult decat atat, vorbea de multe ori cu noi, studentii, in limba germana. O facea din pasiune si a spus ".

Intr-o perioada dominata de razboi si de schimbari radicale de regim in Romania, scriitorii grupului de la Sibiu au ramas consecventi in a crea si traduce literatura de referinta, a pune in scena piese de teatru si a organiza colocvii literare. In 1945, a aparut primul numar al revistei lunare de literatura, filosofie si arta- "Revista Cercului Literar"- al carei redactor era Ion Negoitescu. Cunoascuta in istorie a ramas si scrisoarea - manifest a Cercului de la Sibiu- "Ardealul estetic" - adresata lui Eugen Lovinescu in 1943, prin care autorii si-au exprimat protestul imporiva ideologiei vremurilor si apartenenta la modernism. Regimul comunist a marcat insa destinul multor autori ai Cercului de la Sibiu cu arestari si cu multi ani de exil in tara si strainatate.

Alina Ledeanu, directorul Fundatiei Culturale "Secolul 21" si redactorul- sef al revistei cu acelasi nume, i-a cunoscut pe cativa dintre acesti autori inca din copilarie: " Un lucru interesant legat de toti acesti creatori, este o anume seninatate cu care ei depasesc aceasta perioada ingrozitoare."

Referindu-se la Sibiu ca la un univers creativ, oras cu adevarat european, inca de la jumatatea secolului 20, scriitorii cercului literar l-au numit " un Heidelberg romanesc".