Cenzura cu chip angelic

Este posibil ca Liviu Dragnea să caute o legitimare mai puternică la stânga, căci PSD ajunsese să fie privit mai curând ca un partid popular conservator. Geneza sa l-a împiedicat să devină un partid de dreapta ca și presiunea contextului extern. PD-ul lui Traian Băsescu, care se rupsese din același trunchi al FSN, a fugit oportunist către dreapta, ocupând spațiul eliberat prin distrugerea PNȚCD, într-o vreme în care PSD era populat într-o prea mare măsură de oameni cu atașamente față de vechiul regim. Că ar fi fost comuniști în sensul doctrinar al cuvântului este greșit, dar deținuseră poziții sociale de prim plan, ca directori de școală, de întreprindere, ca inspectori școlari, activiști mărunți, primari de comune sau, ca să folosim o antipatică terminologie sociologică, reprezentaseră elita vechii societăți. Întinerirea partidului s-a produs treptat, dar până să devină o realitate cu manifestări vizibile, sistemul politic românesc înghețase într-o anumită configurație determinată și de presiunea grupurilor politice europene.

Prin urmare, odată așezat la stânga, PSD s-a chinuit, adesea în pofida propriilor înclinații, să fie de stânga, așa cum PD se străduia să pară de dreapta, deși, în multe privințe, era mai la stânga PSD-ului (cel puțin în chestiunile societale așa cum au arătat studii temeinice). Acum însă Liviu Dragnea, care a preluat conducerea partidului într-o perioadă de criză, caută pesemne o nouă legitimitate la stânga, propunând o lege a corectitudinii politice, una care nu are legătură cu stânga marxistă, ci cu egalitatea rasială și cu așa-numitele politici de gen. În Franța de pildă, din cauză că socialiștii au abandonat tema inegalității sociale, ”clasa muncitoare” votează cu Frontul Național. Succesul Syrizei în Grecia și al Podemos în Spania se trage tocmai din faptul că au recuperat tema luptei de clasă, luptând deschis pe terenul idelor și al protestelor de stradă cu politica austerității. Aceste noi formațiuni nu abandonează temele societății, dar schimbă prioritățile, punând din nou accentul pe diferențele economice tot mai pronunțate. Redistribuirea avuției redevine tema centrală a noii stângi prin opoziție cu socialiștii care au pactizat cu liberalii.

Traian Băsescu a atacat proiectul lui Dragnea spunând că PSD caută să sugrume libertatea de exprimare de pe rețelele de socializare care i-au fost mereu ostile. Sună convingător ca mesaj anti-PSD clasic, dar e greșit. Analizând legea vom vedea că e vorba de o inițiativă care ține aproape 100% de stânga corectitudinii politice, fără nicio legătură cu presupusul autoritarism de tip post-comunist.

În linii mari, legea stabilește amenzi mari de mii de euro pentru cine ar aduce atingere ”demnității” unui grup social, fie el rasial, sexual, etnic sau bazat pe vârstă șamd. În România există o legislație în materie care părea suficient de acoperitoare. E vorba de Ordonanța Guvernului 137/2000 cu amendările ulterioare care se referă la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Noutatea este că în loc de discriminare se vorbește acum de ”defăimare socială”, care este definită în felul următor: ”fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul aprtenenței sale la un grup social”. În Comisia juridică a Camerei Deputaților a fost adoptată ulterior o altă definiție, una care își propune să prindă în plasa legii chiar și pe cei care ar recurge la formulări sau tactici mai subtile, dar care ar manifesta aceleași rele intenții.

În Franța, celebrul ziarist și comentator politic Eric Zemmour a fost condamnat la plata unei amenzi de 3000 de euro, fiind acuzat de propagarea urii față de musulmani. Ca să înțelegem bine natura acestei ”infracțiuni” să arătăm că Eric Zemmour spusese că musulmanii ”au codul lor civil propriu care e Coranul” sau că aceștia ”trăiesc izolați, doar ei între ei în banlieues, francezii fiind nevoiți să plece”. ”Cred - mai spusese el - că ne îndreptăm către haos. Situația aceasta a unui popor în mijlocul altui popor, a musulmanilor în mijlocul francezilor care nu vor să trăiască ca francezii, ne va conduce la haos și la război civil”. Parchetul ceruse o amendă de 10 000 de euro.

Din motive pe care nu le-a explicat încă nimeni, Ordonața 137/2000 este considerată insuficientă. Poate dacă Traian Băsescu ar fi fost condamnat la o amendă de câteva mii de euro pentru afirmațiile sale recente față de musulmani și față de refugiați, așa cum a pățit E. Zemmour, Liviu Dragnea nu ar mai fi fost îndemnat să asume o asemenea lege. Cu siguranță că, odată adoptată, legea va face multe victime căci ”defăimarea socială” poate însemna aproape orice. E nevoie de mult discernămînt din partea procurorilor, ca să nu abuzeze.

Legea pretinde o discuție atentă și de aceea e bine că votul din Parlament a fost amânat. Dar e suficient deocamdată să spunem că e vorba de acel tip de lege care invocă principii frumoase indiscutabile, care arogă cele mai bune intenții, care așează democrația pe frontispiciu, dar care riscă să devină, pur și simplu, o cenzură politică.