1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Centrul şi extremele în politica românească

Absenţa unei lupte politice consistente în centrul consacrat al vieţii politice nu face decât să sporească treptat relevanţa extremelor.

În interpretările radicale, PDL şi USL sunt totuna, adică o expresie a capitalismului şi a integraţionismului european. Din punctul de vedere al cercurilor neo-marxiste sau cripto-revoluţionare, guvernul Ponta a trădat stânga, apropiindu-se vertiginos de rivalii săi, după cum din perspectiva dreptei conservatoare şi eurosceptice, PDL a încheiat un pact cu forţele progresiste şi anti-naţionale. Cu toate acestea, autorii de pe „CriticAtac”, bunăoară, simpatizează mai curând (dar nu obligatoriu) cu USL, în timp ce militanţii de pe site-ul „În Linie Dreaptă” , de exemplu, fac campanie electorală preşedintelui Traian Băsescu. Există însă şi alte exemple de grupuri, ong-uri sau platforme on line, care ne dezvăluie că dincolo sau dincoace de idei există o ”chimie” necritică a atracţiilor politice.

Dar mai important este că din acest tablou reiese că la 9 decembrie, alegătorii din România ar fi chemaţi să aleagă ceva insesizabil şi nerelevant. Peste tot în lume extremele prezintă, implicit, centrul politic ca fiind lipsit de relevanţă, dar în România imaginea pe care o proiectează extremele riscă să devină ceva mai mult decât un efect de perspectivă. Subiectul Băsescu este cu siguranţă disproporţionat şi acest fapt se va vădi pentru toţi peste 5 , 6 ani de zile. Energiile locale investite sunt supradimensionate şi ar fi fost, probabil, mai bine pentru România ca preşedintele să demisioneze şi să permită emergenţa altor subiecte şi priorităţi.

Dificultatea vine din faptul că preşedintele a făcut adesea viaţa politică imposibilă (prin refuzul explicit al alternanţei la putere) fără însă ca politicile sale mai recente, cum ar fi afilierea la pactul fiscal sau la uniunea bancară, să fie sincer dezavuate de adversarii politici. Uşurinţa cu care liderii USL au achiesat la aceste decizii a contrastat puternic cu tonul contestaţiei generale. Lupta politică de la Bucureşti, legitimă în esenţă, nu antrenează o dezbatere de fond, fiind alimentată mai curând de o carenţă educaţională. De aceea marea vrajbă, ”titanica” confruntare politică din România, riscă să pară peste ani prea puţin inteligibilă, căci nu poate fi rezumată şi expusă complet în câteva idei clare. Este simptomatic efortul unor publicişti de a furniza combatanţilor argumente ”tari”, deoarece excesul retoric este întotdeauna indiciul unei carenţe.

Lipsa unei lupte politice definite precis prin câteva propuneri clare sporeşte însă relevanţa obiectivă a extremelor. Nu PPDD sau PRM contează astăzi atât de mult cât cercurile care se străduiesc să anime o reflecţie politică consistentă şi din care se vor putea extrage mai târziu şi propuneri excesive, dar cu argumentaţii elaborate şi formulări penetrante. Există astăzi la stânga şi la dreapta o anumită moderaţie care permite participanţilor să rămână în limitele onorabilităţii, dar pentru un auz exersat se pot distinge de pe acum sunetele exceselor posibile.

Stânga marxizantă pare, cel puţin la prima vedere, cea mai inofensivă, întrucât a primit o legitimitate academică şi în general intelectuală care, paradoxal, îi amputează posibilitatea de acţiune socială, menţinând-o într-o carantină aurită dar dreapta, care lucrează la frontiera dintre onorabil şi suspect şi care utilizează adesea creştinismul ca alibi, are o forţă subversivă mai mare. Chiar şi pe platformele dreptei validate, să spunem aşa, se pot distinge accentele unui etnicism ameninţător, în ciuda tutuor asigurărilor de bună purtare.

În orice caz doar ”extremele” oferă astăzi spaţiu pentru o reflecţie politică autentică ceea ce ar trebui să dea tuturor de gândit. Partidele mai ales ar trebui să nu se izoleze în ignoranţa şi irelevanţa lor şi să preia ce este valoros în aceste locuri de reflecţie politică, ferindu-le totodată de riscul radicalizării.