Cele patru soluţii posibile ale crizei datoriilor

Nervozitatea pieţelor financiare a atins cote care nu mai permit tergiversarea crizei datoriilor. Dar ce acţiuni de salvare s-ar impune? În esenţă s-au avansat multe propuneri diferite, din care s-au desprins însă patru de bază. Din partea liderilor de stat şi de guvern din ţările UE care se vor întâlni joi se aşteaptă adoptarea uneia din aceste recomandări.

Prima vizează re-achiziţionarea, de către Grecia, sau alte state înglodate în datorii a propriilor lor obligaţiuni de stat, al căror preţ se situează sub cel de emisie. Statele din zona euro i-ar avansa Atenei, prin intermediul fondului de salvare, banii necesari acestei operaţiuni de re-cumpărare.

Avantajul acestui demers ar fi eliberarea de datorii a statelor înglodate în ele. Dezavantajul acestei soluţii ar ţine de agenţiile de rating, care ar aprecia acest demers ca incapacitate de plată, astfel încât mulţi creditori particulari, bănci şi societăţi de asigurare, s-ar vedea în situaţia de a trece miliarde de euro la capitolul pierderi. Ceea ce, după cum se tem unii experţi ar putea avea consecinţe fatale. Cel puţin pentru băncile greceşti, care n-au capital suficient. Iar bursele ar fi traumatizate, afirmă bunăoară Burghardt Allgeier, de la firma Hauck und Aufhaeuser.

Alţi experţi propun ca rezolvare înfiinţarea de eurobonds, deci de obligaţiuni de stat europene.

Germania se opune acestei soluţii, care ar presupune ca toate statele euro să le scoată în comun şi să se facă o medie a bonităţii ţărilor cu pricina.

Aplicarea acestei recomandări ar obliga Republica Federală să-şi procure pe viitor bani mult mai scumpi decât o poate face în prezent, când se bucură de o bonitate excelentă, şi poate obţine lesne de la pieţele financiare orice sumă, orice credit, la o dobândă ieftină.

Simultan, statele problemă n-ar mai fi nevoite să facă nici un efort ca să economisească bani şi să se pună pe picioare. Cu toate acestea, sunt destui finanţişti, precum Christ Wehrmann, care cred că aceasta ar fi unica rezolvare posibilă.

O a treia posibilitate vizează crearea unei bad-bank, a unei bănci rele pentru statele din zona euro. Transpunerea ei ar izbăvi de asemenea statele problemă de datorii, dar fără ca agenţiile de rating să le reducă bonitatea. De asemenea, i s-ar face un mare bine şi Băncii Centrale Europene, care ar scăpa în fine de masa ei de obligaţiuni greceşti lipsite de orice valoare, şi-ar recăpăta independenţa şi s-ar putea concentra să-şi îndeplinească misiunea de a asigura stabilitatea economică a Europei. Dar acest demers ar fi extrem de scump. Ar fi nevoie de o „paraşută” de salvare imensă, cu o valoare estimată la 1.500 de miliarde - una dublă, faţă de cea actuală. În plus, din nou, ar dispărea nevoia statelor debitoare de a adopta un program de austeritate şi de a-şi spori eforturile economice.

În fine, o ultimă soluţie ar fi crearea funcţiei de ministru de finanţe euro, care să dea bani în schimbul pierderii unei părţi a suveranităţii statelor debitoare. Ministrul ar coordona activitatea financiară şi politica fiscală a Europei - dar această idee mai are până să se poată impune.

Autor: Ibrahim Samir/ Petre M. Iancu

Redactor: Medana Weident