1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cele două tăişuri ale boicotării olandezilor

Cât de utile sunt măsurile revendicate recent de doi europarlamentari din România şi Polonia, care au propus boicotarea produselor din Ţările de Jos?

Premierul olandez Mark Rutte

Premierul olandez Mark Rutte

Boicotul e o armă tare. Care doar, Dar este şi extrem de imprecisă, fiindcă nu loveşte din păcate decât arareori acolo unde trebuie.

Ziarul austriac Die Presse semnala marţi apelul româno-polonez la boicotarea produselor olandeze în semn de protest pentru uzul guvernului de la Haga.

Lansat de Sebastian Bodu şi de colegul său polonez Jacek Saryusz-Wolski, doi europarlamentari hotărâţi  să reacţioneze la jignirile unui site al populiştilor lui Geert Wilders, apelul la boicot ar urma să-i facă pe guvernanţii olandezi să înţeleagă că şi alţi europeni au drepturi.  În speţă drepturi egale cu ale olandezilor.

Substratul mesajului celor doi europarlamentari e corect. Drepturi egale au, sau ar trebui să aibă toţi europenii. Inclusiv cei din răsărit. Iar dacă populiştii de dreapta ai lui Wilders îi vexează mai nou pe esteuropeni, oamenilor din răsăritul continentului li se oferă o cale aparent simplă de a se răzbuna.

Apelul celor doi parlamentari sugerează însă, în mod eronat, că românii şi polonezii ar avea o metodă sigură de a spăla ofensa rezultată din insultătoarea pagină de internet a Partidului Libertăţii, care le cere compatrioţilor lui Wilders să-i denunţe pe delincvenţii imigraţi din est. Sau pe cei care „le-au luat locul de muncă”. Sau le-au creat cine ştie ce probleme cu „parcarea”.   

Furia celor doi europarlamentari şi a altora este, ce-i drept, firească. În loc să condamne pagina cu pricina şi formaţiunea populistă care i-a dat naştere, premierul olandez Mark Rutte ba tace, ba caută subterfugii, motivând că ar refuza criticarea site-ului cu pricina pentru ca să nu le dea populiştilor prea multă importanţă.

Realitatea e că alianţa minoritară condusă de Rutte depinde de populişti, care tolerează arcul guvernamental, chiar dacă nu fac parte din cabinetul  de la Haga. În spatele refuzului premierului de a-i osândi pe populişti se ascunde, prin urmare, un meschin calcul politic al şefului executivului.

Un executiv, pe care românii şi bulgarii au motive suplimentare să-l deteste, devreme ce nu acceptă accesul la  Schengen al Bucureştilor şi Sofiei, aparent din cauza progreselor insuficiente, în materie de justiţie şi combatere a corupţiei, realizate de România şi Bulgaria.

Dar atenţie, există în Olanda, inclusiv în sânul coaliţiei aflate la putere, ba chiar în interiorul principalului partid guvernamental, cel al premierului, destule glasuri foarte critice la adresa populiştilor lui Wilders.

Sigur, olandezii sunt o naţiune care-şi datorează parte din prosperitate exporturilor şi ar resimţi dureros efectele unui refuz masiv de achiziţionare a mărfurilor comercializate în străinătate. Dar a boicota lalele, supe, benzină şi anumite mărci de bere loveşte nediscriminat, în producători care n-au adesea cu ofensatorii nici în clin nici în mânecă.

Nu astfel se protestează contra intoleranţei şi discriminărilor.

În plus, arma războiului comercial e întotdeauna şi un bumerang, îi afectează nu doar pe unii, ci şi pe ceilalţi.

În fine, există un efect colateral al oricărui boicot care nu trebuie trecut cu vederea mai ales dacă vizaţi de refuzul cumpărării produselor sunt un popor precum al olandezilor: victimele boicotului se solidarizează şi se încăpăţânează, la rigoare chiar şi în eroare.

Mai important ar fi să se înţeleagă ce anume dă apă la moară populismului într-o ţară ca Olanda, cunoscută în istorie ca un bastion al  libertăţii, toleranţei şi respectului faţă de alţii.

La mijloc e, pe de o parte, masiva imigraţie musulmană, mai dificil de integrat în vest decât orice alt grup religios sau etnic din istorie.

Acestei imigraţii, care a determinat apariţia şi ascensiunea pe scena politică olandeză a populiştilor,  li s-au adăugat sute de mii de nou veniţi din răsăritul Europei. Între ei sunt destui lucrând, bunăoară, în construcţii, în schimbul unor salarii net mai reduse decât ale autohtonilor, care, ca atare, îşi pierd locurile de muncă.

Toate acestea pun mari probleme societăţii olandeze. Boicotarea ei n-ar ajuta-o să şi le rezolve ci, dimpotrivă, le-ar complica.  

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder