1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

"Cel mai mare spectacol al lumii" - summitul climatic de la Copenhaga

Din iunie încoace, delegaţiile convenţiei climatice a ONU s-au reunit de cinci ori pentru a pregăti reuniunea în curs, astfel încât pe 18.12.2009 să poată fi semnat un acord climatic consistent, valabil la nivel global.

default

Premierul danez, Lars Loekke Rasmussen, la deschiderea Conferinţei climatice de la Copenhaga (07.12.2009)

Nimeni nu ştie încă dacă obiectivul semnării unui acord climatic care să asigure viitorul următoarelor generaţii, va putea fi atins până pe 18 decembrie. Peste 15.000 de participanţi din 192 de ţări s-au reunit însă la Copenhaga pentru a semna un nou acord în domeniu. Conferinţa la vârf a debutat în spiritul unui optimism nemaiîntâlnit, după cum a declarat şeful Secretariatului ONU pentru climă, Yvo de Boer:

În cei 17 ani, de când purtăm negocieri pe teme de mediu, nu s-a întâmplat niciodată să-şi asume atâtea ţări obligaţii concrete. Aproape în fiecare zi au fost înaintate noi propuneri privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi planuri corespunzătoare de acţiune. Un angajament global fără precedent!"

Chiar şi ţări precum China sau SUA au prezentat în sfârşit cifre concrete în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon. Un alt motiv de optimism este acceptul preşedintelui american, Barack Obama, de a participa şi el la aşa-numitul High Level Segment, etapa finală la nivel înalt a reuniunii, alături de alţi peste 100 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume.

Negociatorul şef al grupei de lucru pentru obiectivele pe termen lung ale convenţiei climatice, Michael Zammit Cutajar, a afirmat:

Es te cel mai mare spectacol al lumii şi trebuie să fie un succes .“

Yvo de Boer

Şeful Secretariatului ONU pentru climă, Yvo de Boer

Succesul înseamnă încheierea, la finele celor două săptămâni de negocieri, a unui acord cuprinzător cu caracter obligatoriu, precum şi punerea de îndată în aplicare a unor măsuri concrete. Este vorba de investirea rapidă a unor sume semnificative, explică Yvo de Boer:

Dacă ne referim la finanţarea pe termen scurt, este vorba de asigurarea în 2010, 2011 şi 2012 a câte zece miliarde de dolari. Ştim că pe termen mediu şi lung este nevoie de şi mai mulţi bani pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru protecţia mediului în general. Dacă ne referim la 2020 şi 2030, e vorba de sute de miliarde de dolari."

Deşi sumele amintite sunt considerabile, politicienii de astăzi vor fi măsuraţi în viitor în funcţie de felul în care vor reuşi să gestioneze problemele climatice, a afirmat arhiepiscopul sudafrican Desmond Tutu, laureat al premiului Nobel pentru pace, în mesajul său adresat participanţilor la reuniunea de la Copenhaga:

Curajul unei generaţii este măsurat în funcţie de amintirea lăsată de faptele ei. Trebuie să intrăm în istorie ca acea generaţie care a salvat omenirea de modificări climatice catastrofale".

Autor: Helle Jeppesen / Ana Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Ioachim Alexandru

Vă mai recomandăm