1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cel mai bun europarlamentar

Alegătorii din România trimit în Parlamentul European de la Strasbourg nişte persoane despre care nu ştiu cel mai adesea nimic.

Cine a fost cel mai activ şi mai eficient europarlamentar român? Întrebarea s-a pus pentru a justifica sau contesta o candidatură sau alta. Una dintre candidatele potenţiale pretinsese că are cele mai multe activităţi, printre care se numărau şi declaraţiile politice făcute în plen şi care, de cele mai multe ori, nu aveau nicio legătură cu preocupările grupurilor politice din PE. Rivalii au avut grijă să arate că adevărata activitate parlamentară stă în cu totul altceva - şi anume în numărul de rapoarte depuse. În procesul legislativ, raportorul joacă rolul iniţiatorului, având întreaga răspundere a argumentării şi prezentării documentului. Aşadar, cine a depus cele mai multe rapoarte ar fi cel mai de nădejde şi eficient parlametar.

În realitate, lucrurile nu stau neapărat aşa. În primul rând, Parlamentul European nu legiferează decât prin excepţie şi de cele mai multe ori rapoartele adoptate nu sunt asumate de Comisie şi prin urmare nu au niciun efect. Se uită mereu că puterea legislativă rezidă mai ales la Comisia Europeană. Autorul unor rapoarte munceşte de cele mai multe ori în van. Se poate obiecta că rapoartele se adaugă la dosarul unei probleme şi constituie o arhivă preţioasă pentru viitor. E adevărat, dar nu în toate cazurile.

Dar dacă lucrurile stau aşa, de ce apare preocuparea aceasta pentru eficienţă, de ce e măsurată cu atâta acribie munca parlamentarului european? Nicăieri în parlamentele naţionale nu există acest ”contor” al muncii parlamentare. Problema este că parlamentarii europeni sunt plătiţi mai bine decât toţi ceilalţi şi că ”bogăţia” lor, uneori jignitoare pentru proprii alegători, trebuie să fie asociată cu o funcţie socială. Dacă s-ar crea impresia că membrii Parlamentului European nu fac nimic sau, în orice caz, nimic util, atunci ar apărea o contestaţie distrugătoare.

Rolul principal al Parlamentului European nu stă însă în iniţierea unor legi, ci în dezbaterea propunerilor Comisiei în cadrul procedurii de codecizie şi în controlul exercitat asupra Comisiei. Şi tocmai acest rol este de fapt mai puţin cuantificabil. Aşadar competiţia pentru cel mai bun şi mai activ parlamentar nu este relevantă. Un membru al Parlamentului este util uneori pur şi simplu pentru că s-a opus prin vot unei propuneri proaste. După cum, desigur, se prea poate ca el să fie complet inutil, mai ales dacă lipseşte la voturile importante.

În fine, atunci când se pune problema celui mai bun europarlamentar se uită un aspect esenţial: reprezentativitatea. Ca să fie eficient, un parlamentar european ar trebui mai întâi să ştie bine pe cine reprezintă şi, chiar dacă nu are un mandat imperativ, el ar trebui să acţioneze în spiritul politic profesat de propriul electorat. Or, cel puţin parlamentarii europeni din România sunt în bună parte străini de alegătorii lor. Aşa cum am arătat în mai multe rânduri, aşa-numiţii parlamentari de dreapta votează cu stânga, iar uneori cei de stânga votează ”loial” cu stânga, dar împotriva propriului electorat de acasă.

Ar fi greşit totuşi să căutăm responsabilităţi personale. De vină e întregul mecanism care trimite la Strasbourg oameni pe care electoratul nu îi cunoaşte, chiar dacă sunt notorii. Cineva care s-a certat pe blog cu şeful său de partid a devenit notoriu, dar ce idei nutreşte el şi cum va vota la Strasbourg rămâne o necunoscută. Aceasta este cea mai mare problemă a tuturor. Alegătorii din România trimit la Strasbourg nişte persoane despre care nu ştiu cel mai adesea nimic. Şi ironia este că pe unii dintre ei îi votează şi a doua oară în virtutea unei notorietăţi nerelevante.