1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Celălalt chip al Europei

Deceniile de comunism au marcat mult mai durabil structurile de profunzime ale societăţii decît se credea imediat după revoluţiile din 1989/1990,ceea ce explică parţial actualele derapaje

Dacă de departe se vede uneori mai bine, din neutra Elveţie se vede poate mai precis, mai imparţial ce se petrece în partea estică a Europei centrale şi în cea de sud est.

Cel puţin aceasta este impresia lăsată cititorului presei de limbă germană din occident, de analizele şi documentarele publicate la diverse intervale de cotidianul NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, preocupat aproape programatic, în ultima vreme, de soarta democraţiei în Europa şi în lume.

Sub semnătura unor politologi şi filozofi de notorietate internaţională, ziarul elveţian a rezervat ample spaţii editoriale unor intervenţii pe marginea stării de sănătate a democraţiei, azi. O ţară, în care democraţia directă are profunde rădăcini istorice, este prin forţa şi natura împrejurărilor mult mai atentă, mai sensibilă la simptomele degenerative ale democraţiei, flagrante mai ales în ţările foste comuniste.

Foarte recent, pe chiar prima pagină a ediţiei de sfîrşit de săptămînă, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG publică o foarte pertinentă analiză a deficitelor statului de drept în zona de est a Europei centrale.

Procedînd inductiv, de la empirie spre teorie, autorul textului relatează cum preşedintele Cehiei, Zeman, a profitat de unele imprecizii ale Constituţiei spre a-şi extinde competenţele, cum premierul ungar Orban, imediat după ce a ajuns la putere, şi-a suflecat mînecile şi a purces la o reformă din temelii, creştin-naţională a statului, după voinţa exclusivă a propriului său partid. Pomenit este şi derapajul României într-o criză de stat, anul trecut, cînd premierul Ponta a încercat să-şi exercite controlul asupra justiţiei. Exemplele date sunt suficiente spre a-i face pe observatorii occidentali să întrevadă amplificarea în ultima perioadă a unor tendinţe autoritariste în unele ţări foste comuniste din Europa, dar şi semnele îngrijorătoare ale unei crize a democraţiei în această zonă. Fără o investigare a cauzelor acestor involuţii, constatările ar rămîne sterile.

Greaua moştenire comunistă rămîne handicapul major pe calea spre o autentică şi profundă democratizare şi spre păstrarea caracterului intact al statului de drept. Autorul consideră că performanţele statelor din estul Europei centrale, în primii ani de după revoluţiile din 1989/1990 nu au putut fi "preţuite la reala lor valoare, ţinînd cont că tranziţia s-a produs fără turbulenţe majore, în pofida potenţialului de conflicte acumulat în timpul dictaturii comuniste". Populaţia a acceptat, cel mai adesea fără să crîcnească, sacrificiile dure cerute de procesul tranziţiei. Toate aceste ţări din zona estică a Europei centrale "au avut un ţel comun: eliberarea de sub dominaţia sovietică, revenirea în Europa".

În acest proces de recuperare, Bruxelles-ul a avut un rol decisiv. Uniunea Europeană a fost "un stimulent şi un motor, a însufleţit şi a disciplinat" aceste ţări pe calea tranziţiei, care însă s-a dovedit mult mai lungă decît s-a crezut în entuziasmul general de imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste, aminteşte autorul analizei.

Faptul că legislaţia UE a fost rapid adoptată în ţările din estul Europei centrale dar şi de România şi Bulgaria nu a constituit garanţia aplicării tale quale a literei legii. De ce? Fiindcă ştergerea vechilor tipare de gîndire, dispariţia unor obiceiuri dobîndite în perioada dictaturii, a urmelor pe care totalitarismul le lasă în minţile semenilor, în mentalitatea colectivă, necesită timp.

Sunt amintite în context şi traumele provocate de dictatura comunistă popoarelor Europei, sfîşiate între frontiere noi, trasate samavolnic. Că statele care au stat sub tutela Moscovei mizează puternic pe recucerita lor suveranitate şi sunt uneori iritate de sfaturile şi recomandările occidentului, ar fi firesc din perspectiva experienţei lor istorice, consideră ziaristul elveţian manifestînd înţelegere şi faţă de replierea Ungariei pe poziţii identitare. Puţini sunt analiştii care, aidoma semnatarului analizei, întrevăd în lentoarea şi ambiguităţile perioadei de tranziţie, încă una din cauzele derapajelor antidemocratice ale unor state.

Tranziţia a fost un biotop al oportuniştilor, al profitorilor, a favorizat amestecul dintre interesele politice şi cele economice, privatizarea a fost în beneficiul foştilor nomenclaturişti ."Relaţii clientelare şi oligarhi dubioşi trag şi azi în multe ţări sforile". Iar politicienii care manifestă deficienţe majore la capitolul distribuţiei puterilor în stat îşi mai fac şi azi apariţia în estul Europei, crezînd că stau deasupra legii, că odată ajunşi la putere, o pot consolida, nu şi partaja. Toate aceste rele, puse cap la cap, imprimă şi azi "un caracter extrem de conflictual vieţii politice în fostele ţări comuniste".

Dacă istoria poate favoriza mai multă înţelegere faţă de handicapurile noilor democraţii nu este îngăduit ca ea să-i justifice erorile, să-i bagatelizeze handicapurile, atrage atenţia autorul spre a emite o judecată memorabilă: "Statele din răsăritul Europei centrale trebuie judecate conform exigenţelor pe care ele însele le nutresc: vor să fie membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. De aceea ele vor şi trebuie evaluate în funcţie de modul în care respectă regulile de joc".

Că ambiţiile politice nu scuză lezarea principiilor statului de drept este un avertisment lansat de Uniunea Europeană în repetate rînduri. Integrarea europeană a făcut posibil ca în noile ţări membre ale Uniunii, justiţia să poată tăia "cordonul ombilical ce o lega de politică". Curţile constituţionale din România şi Ungaria au putut să devină astfel tot mai imune la "intervenţii motivate politic", ceea ce a facilitat progresiv "combaterea corupţiei şi a delictelor la cel mai înalt nivel".

Oprindu-se în finalul analizei asupra prelungitelor proteste din Bulgaria împotriva castei politice, autorul observă că societatea civilă nu este încă suficient de matură, că "mişcarea protestatară este eterogenă", că scopul înlăturării unui sistem corupt este încă departe de a fi atins. Dar, aceeaşi mişcare dezvăluie emergenţa unei noi generaţii de cetăţeni deloc dispuşi să mai accepte corupţia, abuzul de putere, nepotismul, lipsa de transparenţă. Iar dacă aceasta este situaţia, în pofida tuturor defectelor, handicapurilor, neajunsurilor, fundamentele democraţiei sunt deja suficient de stabile şi în estul Europei, spre a împiedica ascensiunea unor oameni politici avizi de putere, spre a preveni metamorfozele autoritariste şi recăderea în trecutul de tristă şi sinistră faimă.