1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

"Cei care au datoria să-şi păzească informaţiile, să şi le păzească"

A trecut exact o săptămână de la publicarea, de către revista germană Spiegel şi ziarele Guardian, din Marea Britanie, şi New York Times, din Statele Unite, a aşa-numitelor "protocoale afgane".

default

Cât timp analiştii militari şi opinia publică încă mai scormonesc printre cele 92.000 de fişiere secrete din arhivele armatei americane, făcute publice săptămâna trecută de WikiLeaks, şi până se lămuresc cei ce-şi dispută gradul de importanţă al dezvăluirilor, ne-am propus să cântărim puţin valoarea gestului, după ce am depăşit faza reacţiilor emoţionale. Pentru aceasta am abordat trei jurnalişti de investigaţii, obişnuiţi să intre în contact cu documente sensibile.

Ştefan Cândea, de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii, este consumator de WikiLeaks încă dinainte ca site-ul să fi acumulat notorietatea de care se bucură în prezent: "WikiLeaks a luptat ani de zile să poată să funcţioneze şi să nu poată fi închişi dar dacă Statele Unite ar putea să închidă WikiLeaks ar face-o. Sunt convins că au fost luate o serie de măsuri despre care nu s-a auzit încă şi se va auzi - şi că diverse autorităţi din Statele Unite vor lua nişte măsuri poate discutabile. Avem cazul imaginilor din elicopter, publicate tot pe WikiLeaks. Nu există nimeni condamnat sau nici măcar cercetat sau judecat pentru că a omorât nişte civili şi nişte ziarişti, dar există un soldat bănuit că a dat informaţiile respective care este deţinut".

Cum ar fi evoluat scandalul în România? Un posibil scenariu este creionat de Valentin Zaschievici, jurnalist de investigaţii şi redactor-şef la Jurnalul Naţional: "Subiectul ar fi făcut deliciul talk-show-urilor, în principal, şi, după o săptămână de cotcodăceală generală, subiectul s-ar fi uitat. Ar fi rămas numai percepţia generală a unei mari gălăgii. Pe ce temă? Pe tema unor documente, plecate în văzduh, aşa, o mare Scrisoare Pierdută, o scrisoare cât un roman de Balzac... Dar miezul ar fi fost cam cât o alună într-o coajă de portocală".

Sorin Roşca Stănescu este categoric în ce priveşte moralitatea sau vina celor de la WikiLeaks: "Jurnaliştii au dreptul să publice orice, în momentul în care obţin informaţii. Şi nu numai jurnaliştii. Oricine, şi un ONG poate să facă acest lucru. Iar cei care datoria să-şi păzească informaţiile, să facă bine să şi le păzească".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: R obert Schwartz