1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CEC şi BCR se privatizează

Bogdan Bighiu15 iulie 2005

Procedurile pentru privatizarea Băncii Comerciale Române şi a Casei de Economii şi Consemnaţiuni sunt în plină desfăşurare.

https://p.dw.com/p/B2Lm
Cabinetul de la Palatul Victoria a aprobat planul de privatizare al CEC
Cabinetul de la Palatul Victoria a aprobat planul de privatizare al CECImagine: AP

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anunţat ieri lista restrânsă a investitorilor care vor putea depune oferte finale pentru preluarea pachetului de acţiuni al BCR. Printre cei 10 investitori aflaţi pe lista AVAS se află: Banca Comercială Portugheză, Banca Naţională a Greciei, Deutsche Bank, Erste Bank şi ABN AMRO. Cele 10 companii bancare trebuie să îşi depună ofertele finale pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al BCR până la data de 19 septembrie. Banca are active în valoare de peste 6 miliarde de euro, 317 filiale şi 12.000 de angajaţi.

În şedinţa de Guvern de ieri, Executivul a aprobat planul de privatizare al CEC. Potrivit deciziei cabinetului Tăriceanu, un 90,1% din acţiunile celei mai vechi bănci româneşti va fi vândut investitorilor. Acţiunile majoritare vor fi vândute prin negociere directă, cu selecţie de oferte , iar salariaţii CEC vor putea cumpăra până la 5% din acţiuni. Casa de Economii şi Consemnaţiuni a României are 1400 de filiale şi 9.000 de angajaţi.