Ceauşescu şi Gaddafi

Tiranul căzut pradă megalomaniei paranoice „continuă să clădească la castelul său de nisip. Poliţia lui politică, securitatea, îi supraveghează fără pauză pe toţi cetăţenii ţării. Puţinele încercări de a protesta, precum cele ale minerilor din 1977, sunt înăbuşite în sânge. Tot la violenţă se recurge şi când se răscoală Timişoara. Înainte de a pleca în Iran, tiranul dă ordin să se tragă, nu fără să menţioneze că tulburările ar fi provocate de spioni străini.

În limbajul lui Gaddafi, după 20 de ani, ar fi vorba de sionişti" mai scrie ziarul german, care mai găseşte şi alte paralele. Astfel, ca şi în Libia, revoluţia română - mai sângeroasă decât toate în imperiul sovietic - „a început la periferie, în provincie, prin tradiţie mai ostilă puterii de la centru, înainte de a cuprinde capitala".

În fine ambii tirani, de la Bucureşti şi Tripoli - mai scrie ziarul - au fost plătiţi de occident. Primul pentru a-şi lăsa minoritarii să plece. Iar cel dea-l doilea pentru a nu-i lăsa.

„Libia în haos, morţi la Tripoli, Gaddafi se clatină", titra marţi şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. Titlurile dominând primele pagini ale celorlalte mari ziare occidentale nu sunt mai puţin dramatice. „Zeci de morţi în tulburările din Libia", semnalează bunăoară Süddeutsche Zeitung din München, care informează despre incendierea unor clădiri guvernamentale libiene.

„Gaddafi împinge Libia în hău”, reiese şi din literele de-o şchioapă ale unui cotidian german de dreapta. Ziarul berlinez Die Welt îşi anunţă în continuare cititorii că „Parlamentul e în flăcări, iar fiul lui Gaddafi ameninţă: vom lupta până la ultimul om. Se va refugia oare dictatorul în Venezuela?” - se întreabă, în continuare, gazeta berlineză. În al cărei editorial, semnat de Richard Herzinger citim, sub titlul „Dictator fără mască”:

„Din toţi tiranii arabi care se clatină sub impactul forţei răscoalelor populare, Gaddafi nu e doar cel mai vechi în funcţie, ci şi cel mai crud. Sângele care-i pătează mâinile a început să fie vărsat încă din anii 70, în varii atentate teroriste. Dar Gaddafi şi-a perpetuat fărădelegile şi după ce a cumpărat bunăvoinţa şi cooperarea economică a occidentului, renunţând pasămite la terorism şi la arme de distrugere în masă, de care de fapt n-a dispus niciodată".

Ziarul condamnă fără drept de apel uşurinţa cu care vestul, citez, „s-a lăsat dus de nas de Gaddafi şi de clanul său cleptoman”, răsplătindu-i prezumtivele cedări cu afaceri dintre cele mai rentabile. Prin modul „grotesc şi cinic în care şi-a pus în scenă propria persoană înveşmântată în costum de beduin sau în uniforme de operetă fantasmagorice şi înconjurată pitoresc de bodyguarzi-femei, Gaddafi a obţinut în vest statutul de figură de comics şi de icoană pop postmodernă. Văzându-l, occidentalii se îngrozeau uşor, dar se şi amuzau, fără să-l poată lua vreodată în serios”.

Ceea ce, potrivit ziarului, i-a dăruit lui Gaddafi şi libertatea de care se bucură îndeobşte doar nebunul regelui. Tiranul libian a devenit între timp, din unghiul vestului, un lider de neînlocuit şi intangibil. Dar odată căzută masca, descoperim că nu e decât "banalul şef de bandă al unui regim de asasini şi terorişti”. Ce-ar fi totuşi ca după 4 decenii la cârma ţării sale, Gaddafi să mai reuşească odată să se salveze? În acest caz, occidentul nu va mai avea nici cel mai vag pretext pentru a-i mai face cu ochiul criminalului şi a-şi perpetua complicitatea cu el, crede ziarul berlinez.

Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată alarmat de explozia preţului ţiţeiului, datorată tulburărilor dintr-o ţară mare exportatoare de petrol ca Libia. Ziarul nu crede că Gaddafi se va putea menţine la putere. Handeslblatt din Düsseldorf cere europenilor adoptarea de sancţiuni. Iar Frankfurter Rundschau condamnă fără drept de apel faptul că Europa închide ochii de frică să nu fie luată cu asalt de refugiaţii din nordul Africii.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz