Ceartă programată între americani şi israelieni

„Legătura dintre America şi Israel continuă să fie indestructibilă, aşa cum a fost întotdeauna”, a subliniat preşedintele SUA, Barack Obama, în mesajul adresat conducerii de la Ierusalim cu ocazia celebrărilor prilejuite de ziua naţională a statului evreu. Liderul de la Casa Albă a amintit în context de faptul că SUA au fost prima ţară din lume care au recunoscut Israelul, la doar câteva minute după proclamarea noului stat evreu, în 1948.

În ciuda festivei declaraţii a lui Obama, e tot mai clar că între poziţiile noilor guverne de la Washington şi Ierusalim cu privire la modalităţile de pacificare a Orientului Mijlociu se cască o veritabilă prăpastie. Din unghiul secretarului departamentului de stat american, Hillary Clinton, Israelul ar avea urgentă nevoie de susţinerea statelor arabe în vederea eliminării pericolului iranian. Ca atare, statului evreu ar fi obligat, potrivit şefei diplomaţiei americane, să procedeze la o rapidă ameliorare a relaţiilor israeliano-palestiniene.

Omologul ei israelian, Avigdor Lieberman, a adoptat o atitudine parţial divergentă. Deşi executivul israelian are de gând să-şi dea publicităţii opţiunile externe abia la 18 mai, data întâlnirii dintre Obama şi noul premier izraelian Netanyahu, anumite linii de forţă ale viitoarei diplomaţii a statului evreu sunt vizibile încă de acum. „Israelul n-are câtuşi de puţin de gând să blocheze ori să tergiverseze tratativele cu palestinienii", a reliefat insistent Liebermann. Dar, într-un interviu acordat ziarului Jerusalem Post înaintea vizitei pe care o va efectua la Washington, săptămâna viitoare, preşedintele statului evreu, Shimon Peres, ministrul de externe a ţinut să sublinieze cu egală fermitate că progresul păcii în regiune depinde integral de rezolvarea prealabilă a problemei iraniene.

Fiindcă Iranul reprezintă pe moment o multiplă ameninţare. Iranul constituie un pericol datorită arsenalului atomic pe care încearcă să şi-l procure, laolaltă cu tehnologia balistică necesară transportului la destinaţie a unor ogive nucleare. Iranul, a precizat Liebermann, „pune însă în primejdie nu doar Israelul, ci întreaga regiune, pe care o destabilizează între altele prin interpuşi terorişti, fie că e vorba de organizaţia Hamas, din Gaza, de gruparea şiită Hezbollah, în Liban, sau de alte formaţiuni extremiste şi paramilitare, bunăoară cele din Irak".

Net mai puţin precis se exprimă liderii de la Ierusalim în privinţa negocierilor cu palestinienii. Recurgând la argumente de ordin istoric sau pragmatic, şeful diplomaţiei israeliene a refuzat perpetuarea negocierilor cu palestinienii în baza procesului inaugurat la Annapolis. Lieberman a cerut comunităţii internaţionale să-şi modifice retorica, „să renunţe la lozinci", respectiv la stăruitoarele referiri la „aşezări" şi „ocupaţie" şi să elaboreze idei noi şi adecvate realităţii din regiune.

Fiindcă, potrivit lui, experienţa trecutului demonstrează că tratativele purtate din 1993 încoace în temeiul principiului „teritorii contra pace" au eşuat toate jalnic, provocând fără excepţie noi războaie şi campanii teroriste. Încât Israelul, „care şi-a demonstrat dorinţa de pace, renunţând din 1978 încoace la teritorii reprezentând de trei ori mărimea actuală a statului evreu" pledează în favoarea creării de condiţii propice păcii. Guvernul Netanyahu propune în special întărirea economică a teritoriilor palestiniene înainte de a se trece la negocieri privind statutul final al teritoriilor aflate în litigiu.

E greu de crezut că actuala administraţie americană de stânga va accepta multă vreme tale quale această poziţie a unui executiv israelian de dreapta. Dar ambele guverne sunt proaspete în funcţie. Şi ambele vor avea nevoie de timp spre a-şi articula clar şi fără echivoc opţiunile.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu