1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cea mai gravă criză din ultimii 10 ani

Mii de membrii de sindicat din diferite domenii ale sectorului public au manifestat miercuri în Piaţa Victoriei, solicitînd renegocierea legii de unificare a sistemului de salarizare şi alte măsuri periculoase...

default

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat că România va putea încheia anul fără să depăşească limitele deficitului stabilite în acordul de împrumut cu FMI, dar acest lucru a fost posibil numai în condiţiile în care tranşa a doua a împrumutului a fost utilizată pentru cheltuieli cu salariile şi pensiile. Dacă FMI nu ar fi accepat această operaţiune fără precedent, România ar fi depăşit cu mult ţintele stabilite şi, în plus, ar fi trebuit să se împrumute şi mai mult pe piaţa privată de capital.

Ceea ce Guvernul ştie – şi tot încearcă fără mare succes să explice – este că de la anul nu mai are cu ce să acopere deficitul şi că, prin urmare, nu mai există decît o singură soluţie şi anume comprimarea sectorului public. Or, asta înseamnă reducerea veniturilor pentru salariaţi şi un număr semnificativ de concedieri. Dar chiar dacă ar reuşi să aplice aceste măsuri, Guvernul are tot mai multe temeri că nu va reuşi să facă faţă cheltuielilor şi de aceea discută de pe acum despre majorarea impozitelor.

Impozitele ar putea creşte

Primul zvon a răzbătut de la preşedintele Traian Băsescu care a declarat în cursul unei întrevederi recente cu investitorii străini că ar putea fi vorba mai curînd de majorarea TVA decît de mărirea impozitului pe profit. Ministrul de Finanţe Gheorghe Pogea a lăsat şi el să se străvadă o intenţie asemănătoare. Veniturile la Bugetul statului sînt insuficiente şi dacă economia nu îşi va reveni, guvernul va fi nevoit, mai devreme sau mai tîrziu, să crească într-un fel sau altul nivelul fiscalităţii.

Sindicatele refuză curba de sacrificiu

Miercuri în faţa Palatului Victoria din Bucureşti, manifestanţii nu păreau deloc să înţeleagă acest raţionament. „Nu noi sîntem vinovaţi de criza economică, nu noi sîntem vinovaţi de criza politică actuală şi, aşadar, nu este drept ca noi să fim aceia care să plătim“, au spus reprezentanţii sindicatelor.

Totusi, în pofida declaraţiilor incendiare, tensiunea socială este încă în România moderată, deoarece pînă acum nici un angajat din sectorul bugetar nu a pierdut nici măcar un singur leu, protestele fiind mai curînd preventive.

Lucrurile s-ar putea însă agrava. Anul trecut, cam în aceeaşi perioadă a anului, sindicatele instigate practic de partidele care promiteau salarii cu 50% mai mari, ameninţau că ies în stradă, acum chiar au ieşit în stradă, iar peste cîteva luni s-ar putea ajunge la greve reale de natură să blocheze şcolile, birourile administrative, telecomunicaţiile şamd.

Guvernul nu are suficientă credibilitate

O pancartă afişată miercuri de manifestanţii din faţa Guvernului deplîngea faptul că o lege promulgată şi neabrogată nu s-a aplicat nici pînă acum. Era o aluzie la legea de suplimentare a salariilor profesorilor, ceea ce arată că episodul din toamna anului trecut nu a fost uitat şi că el continuă să erodeze încrederea dintre populaţie şi clasa politică.

Dacă acum, în plină criză, Guvernul nu se bucură de suficientă credibilitate este şi pentru că reprezentanţii săi au participat din plin la promisiunile aventuroase din toamna anului trecut. Şi PSD şi PD-L au dus o campanie electorală axată exclusiv pe majorări de salarii şi de pensii. Se vede aşadar că minciuna politică are urmări grave pe termen lung pentru că ea surpă chiar temelia încrederii democratice.

România se află acum într-un moment în care are mare nevoie de un acord social privind sacrificii general acceptate, dar premisele nu sînt deloc favorabile.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor : Laurentiu Diaconu-Colintineanu