Cea mai frumoasă oază a Europei

Ce-şi doreşte orice investitor? Deplină siguranţă pentru banii săi, profit mare şi impozite cât mai mici - condiţii oferite nu numai în insule exotice, ci şi în Europa. "Nu trebuie să căutăm tocmai în Caraibe. E de ajuns să privim la uşa casei noastre", susţine inspectorul financiar Reinhard Kilmer.

Marea Britanie protejează Insulele Canalului şi Insula Man, iar Franţa ţine sub aripa-i protectoare principatul Monaco. Fiscul mai are bătăi de cap cu Elveţia, Luxemburg şi Austria. Condiţiile nu sunt, poate, atât de grozave ca cele din îndepărtatele insule, însă depozitele sunt extrem de sigure.

Cel mai mare paradis fiscal al comunităţii europene este Marele Ducat de Luxemburg - stat fondator al Uniunii. Ministrul finanţelor, Luc Frieden, respinge denumirea de "paradis fiscal". "Suntem un centru financiar european şi nu încurajăm evaziunea", repetă la nesfârşit Luc Frieden. În micuţul stat funcţionează reprezentanţele a 141 de bănci din 26 de ţări.

"Luxemburg se află în clasamentul primelor zece pieţe financiare ale lumii şi este cel de-al doilea mare centru pentru fonduri de investiţii la nivel mondial" se menţionează pe pagina online a filialei luxemburgheze a Deutsche Bank.

Renumita instituţie bancară germană ştie şi de ce este atât de iubit Marele Ducat: "Secretul succesului - transparenţă şi flexibilitate. Un secret bancar bine păzit şi o lege anti-fraudă foarte severă; o politică fiscală competitivă şi autorităţi pragmatice care acţionează rapid şi eficient."

Mai multă transparenţă?

Luxemburgul şi-a câştigat reputaţia de oază fiscală sigură. Volumul fondurilor de investiţii se ridică la aproximativ 2100 de miliarde de euro, estimează biroul de consiliere financiară Ogier. Aceste fonduri sunt scutite de taxe. Pentru a-şi proteja profiturile de mâna lungă a fiscului, multe concerne internaţionale şi-au deschis filiale în Marele Ducat. Conform legislaţiei europene în vigoare, procedura este permisă.

Banii proveniţi din străinătate au săltat Luxemburgul în fruntea clasamentului european al veniturilor pe cap de locuitor. În aceste condiţii, nu-i de mirare că luxemburghezii îşi apără politica fiscală. Ministrul Luc Frieden nu renunţă sub nicio formă: firmele şi investitorii trebuie să se simtă şi-n continuare pe mâini bune.

Europarlamentarul german Sven Giegold, expert financiar al formaţiunii Verzilor, cere mai multă transparenţă din partea firmelor. "Orice companie ar trebui să menţioneze în bilanţul anual câte filiale are, ce profituri a înregistrat, unde anume au fost obţinute profiturile şi cât impozit a plătit", susţine Giegold.

Într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, ministrul Luc Frieden s-a arătat dispus să analizeze posibilitatea de a transmite automat în străinătate veniturile aferente dobânzilor, dar numai în cazul investitorilor particulari din afara Luxemburgului.

Acasă, declaraţia politicianului a fost aspru criticată. "Secretul bancar trebuie păstrat", au cerut tinerii democraţi. Până acum, Marele Ducat de Luxemburg şi Austria au împiedicat ajustarea automată a veniturilor încasate şi a impozitelor plătite în Uniunea Europeană.

Sfaturile experţilor

UE nu răspunde de politica fiscală a fiecărui stat membru, iar competiţia ratelor de impozitare este dorită. De ani de zile, europenii încearcă să găsească o bază unitară de evaluare, adică să stabilească ce anume din avere sau din venit ar trebui, în general, impozitat. Experţii sunt de părere că demersul e inutil. În schimb, transparenţa este necesară mai ales luând în considerare posibile furtuni financiare în oazele fiscale europene, caz în care celelalte state membre ar putea fi invitate să ia parte la operaţiunea de salvare.

Purtătorii de cuvânt ai guvernelor maltez şi luxemburghez au respins orice comparaţie cu Ciprul. Dar, cândva, şi băncile din aceste state ar putea întâmpina greutăţi - crede Thomas Mayer, economist-şef al Deutsche Bank. "Iar dacă ţara e prea mică în raport cu mărimea sectorului său bancar, se va ajunge la faliment", avertizează Mayer.

Partenerii europeni au contribuit cu zece miliarde de la salvarea Ciprului. Valoarea băncilor din micul stat insular era de şapte ori mai mare decât performanţa economică anuală a ţării. În Luxemburg, acest raport este de 22 de ori mai mare.

Thomas Mayer le recomandă băncilor din ţările mici să-şi majoreze capitalul. Elveţienii deja iau măsuri în acest sens. Ceilalţi, acuză Meyer, se bazează pe Zona Euro şi pe fondurile de salvare.

Europenii încă n-au ajuns la un numitor comun vis-a-vis de termenul "oază fiscală". Conform OECD, nicio ţară europeană nu poate fi numită astfel. Taxele mici percepute într-un anumit stat, care permit eludarea Fiscului într-o ţară cu impozite mari, nu sunt ilegale, ci cel mult enervante pentru simţul dreptăţii.

La supărarea francezilor şi a germanilor, luxemburghezii, letonii şi slovacii vin cu o replică dezarmantă: şi ţările care acum percep taxe mari şi-ar putea micşora plafoanele de impozitare astfel încât să devină atrăgătoare pentru investitori.