Ce vrea Iranul?

Testul iranian este privit cu îngrijorare de Statele Unite şi Israel.

Chiar dacă Iranul nu a trimis pe orbită aşa numitul satelit de telecomunicaţii, Omid, testul a fost celebrat la Teheran ca un mare succes. Americanii şi israelienii sunt însă îngrijoraţi dar şi sceptici. Îngrijoraţi pentru că astfel de rachete purtătoare, afirmă experţii, ar fi capabile să transporte şi altceva decât sateliţi. Sceptici întrucât alţi experţii presupun că testul nu a fost deloc atât de reuşit precum anunţă presa iraniană. Întocmai ca la lansarea rachetelor cu rază medie de acţiune, de acum mai bine de o lună, startul nu a fost lipsit de obstacole, deşi propaganda s-a grăbit să-l prezinte ca un mare succes.

Lansarea mesagerului "Safir" a fost transmisă de postul iranian de televiziune, dar dovezi privind funcţionalitatea acestuia nu există. Şi nici detalii privind misiunea rachetei nu au fost oferite.

Mai multe rachete peformante pentru Israel

Cu siguranţă, nu este însă întâmplătoare livrarea de către Statele Unite către Israel a unui lot de rachete "Patriot" mai performante, cu un rază de recunoaştere de 2000 km, însoţite de experţi americani.

Atât, Washingtonul cât şi Ierusalimul iau în calcul un posibil atac cu rachete din Iran. Ţinte pot fi Israelul sau, după cum anunţă strategi americani, chiar Europa sau de ce nu Statele Unite.

Motive clare aşadar pentru instalarea unui sistem antirachetă american în Europa de Est.

O chestiune de prestigiu

În Iran domneşte tăcerea. Planificate sunt doar lansări de sateliţi pentru cercetare şi recunoaşterea din timp a unor catastrofe naturale, precum desele cutremure care lovesc teritoriul iranian. Eforturile se îndreaptă doar spre construirea şi administrarea unor sateliţi proprii, în ciuda încercărilor comunităţii internaţionale şi în special a Washingtonului de a bloca accesul Teheranului la tehnologia necesară.

În urmă cu trei ani, ajutaţi de ruşi, iranienii lansau un mic satelit. Întocmai ca şi în cazul contestatului program atomic, Teheranul transformă lansările în spaţiu într-o chestiune de prestigiu: tehnologie proprie şi independenţă sunt vizate de conducerea iraniană.

Chiar dacă un atac nuclear pornit din Iran este deocamdată imposibil, experţii ştiu că un satelit poate fi folosit la mai mult decât convorbiri telefonice sau recunoaşterea unor seisme.

Sateliţii americani şi israelieni supraveghează Orientul Apropiat până în Afganistan, incluzând evident şi Iranul. De ce să nu vrea şi Iranul să afle, din surse proprii, ce se întâmplă în Israel sau ce mai fac trupele americane din Irak?