1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Ce vor piloţii de la Lufthansa

Lufthansa încearcă să oprească cea mai mare grevă din istoria ei în justiţie. "Lufthansa este obligată să evite pagubele produse companiei, angajaţiilor şi a acţionarilor", se arată într-un comunicat al companiei

default

Greva piloţilor produce pierderi de aproximativ 25 de milioane de euro pe zi, anunţă compania. Germanwings, companie aparţinând de asemenea Lufthansa, care operează zboruri pe rutele Köln-Bucureşti şi Stuttgart-Bucureşti a publicat pe site-ul propriu o listă cu zborurile care vor fi onorate în pofida grevei. Aceasta poate fi descărcată la adresa www.germanwings.de. Informaţii despre zboruri care nu mai au loc, precum şi despre programul de zbor al altor curse pot fi obţinute şi pe site-ul www.lufthansa.de.

Ce vor sindicaliştii

În conflictul iscat între piloţi şi conducerea companiei Lufthansa nu este vorba despre salarii. Sindicatul Cockpit solicită ceva mult mai important - asigurarea locurilor de muncă pentru cei aproximativ 4500 de piloţi.

Teama principală a sindicatului este că numărul locurilor de muncă bine plătite va fi drastic diminuat. Piloţii mai cred şi că joburile lor ar putea fi transferate către companiile satelit ale Lufthansa, nou achiziţionate. Pentru a obţine garantarea locurilor de muncă, piloţii s-au arătat dispuşi să renunţe la cererea de mărire a salariilor cu 6,4% formulată la începutul negocierilor cu şefii companiei.

Ce vrea Lufthansa

Problemele au început în momentul în care conducerea Lufthansa a respins solicitările privitoare la garantarea joburilor, reiterând faptul că intenţionează să treacă la restructurări masive care îi vizează inclusiv pe piloţi. Pentru a transorma în realitate aceste planuri, compania a pus bazele unui program de restructurare numit "Climb 2011", care prevede reducerea costurilor cu 1 miliard de euro până la sfârşitul anului viitor.

Lufthansa încearcă în acelaşi timp să atenueze efectele crizei economice care a produs companiei pierderi însemnate şi să menţină sub control costurile necesare punerii pe picioare a nou preluatelor companii aeriene Austrian Airlines şi British Midland. În acelaşi timp, Lufthansa pierde teren inclusiv din cauza companiilor aeriene low-cost precum Air Berlin sau Ryanair, administrate de cele mai grele nume europene ale branşei.

Mărul discordiei: Preluările

Fapt este că piloţii care lucrează pentru companiile mai mici achiziţionate de Lufthansa - de pildă Brussel Airlines sau Austrian Airlines - au salarii mai mici decât colegii de la compania mamă. Din acest motiv, sindicaliştii se tem de "redirecţionarea" anumitor curse către companiile satelit pentru a fi astfel reduse costurile. Acest lucru ar pune serios în pericol locurile de muncă ale piloţilor de la Lufthansa. Încercând probabil să alunge temerile sindicatului Cockpit, şefii Lufthansa anunţă că piaţa este în creştere. Mai mult, compania spune că începând din 2001 numărul locurilor de muncă a crescut cu circa 8%.

Un alt măr al discordiei: Lufthansa Italia


Anul trecut, Luftahansa a înfiinţat propria companie aeriană în Italia. Nici până astăzi nu se ştie însă foarte clar cine ar trebui să piloteze aeronavele nou createi Lufthansa-Italia. Dorinţa conducerii ar fi să folosească de acum înainte piloţi "externi" care nu intră sub incidenţa contractului colectiv de muncă al concernului. Sindicatul nu vede cu ochi buni aceste intenţii şi se teme că din ce în ce mai multe curse ar putea fi preluate de noua Lufthansa-Italia în detrimentul piloţilor companiei mamă.

Autor: Vlad Drăghicescu

Redactor: Robert Schwartz