1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ce tip de preşedinte îi va urma lui Traian Băsescu?

Partidele politice par neliniştite cu privire la candidaţii lor în alegerile prezidenţiale, dar nu par în schimb să acorde atenţie tipului de preşedinte pe care doresc să-l promoveze.

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Pentru PDL nu este deloc prematur să se gândească la alegerile prezidenţiale, deşi mai sunt aproape doi ani până atunci, deoarece construirea unei candidaturi ia timp. Cristian Preda şi apoi Răzvan Mihai Ungureanu au cerut public alianţei din care fac parte să ia cât mai curând o hotărâre. Cei doi au, teoretic dreptate, atâta doar că în rândurile lor nu există nicio figură politică mai bine profilată. Cine ar putea candida din partea ARD (PDL)? Potrivit unor informaţii neoficiale de la începutul anului trecut, dar reluate cu insistenţă, PDL ar fi urmat să susţină candidatura lui Răzvan Mihai Ungureanu, pe care preşedintele Băsescu l-ar fi ales ca succesor. Dar situaţia s-a complicat. După scurta şedere la Palatul Victoria şi după tot anul care s-a scurs, Răzvan Mihai Ungureanu nu a câştigat în popularitate şi încredere publică, ci dimpotrivă, a pierdut. Sondajele de opinie, atât cele realizate la nivel naţional de sondorii consacraţi, cât şi cele realizate pe site-uri în grupuri omogene de simpatizanţi, nu îi acordă fostului premier mari şanse. De fapt pentru cei care consideră sondajele un instrument de lucru serios, Mihai Răzvan Ungureanu nu trece drept un candidat plauzibil.

El nu se bucură de susţinere suficientă nici în propria sa alianţă. Unii, ca preşedintele PDL, Vasile Baga, îi reroşează că nu s-a înscris în partid preferând o inginerie îndoielnică cu un partid resuscitat, alţii evită să se pronunţe direct, dar exprimă îndoieli aluzive, aşa ca Teodor Paleologu de exemplu. La fel ca Teodor Meleşcanu în 1997, Mihai Răzvan Ungurenau pare să reprezinte expresia nereuşită a unei politici «de sinteză».

USL stă, în schimb mult mai bine, chiar dacă liderul PNL, Crin Antonescu nu se bucură de cifre zdrobitoare în sondajele de opinie şi chiar dacă încrederea de care se bucura a scăzut puţin după perioada interimatului la Palatul Cotroceni. Premierul Victor Ponta a reconfirmat recent că PSD îl va susţine pe mai departe şi a descurajat orice tentativă de a imagina o altă candidatură, cum ar fi aceea a primarului general Sorin Oprescu. Dacă USL va rămâne unită până la alegerile prezidenţiale din 2014, Crin Antonescu păstrează mari şanse să câştige alegerile prezidenţiale, mai ales câtă vreme nu are niciun adversar mai bine profilat.

Totuşi discuţia despre prezidenţiale pare prematură şi superficială câtă vreme nu există o decizie politică mai bine formulată cu privire la tipul de republică care va fi adoptată în noua Constituţie. Pare aproape sigur că prerogativele preşedintelui vor fi diminuate, dar acest lucru nu ar trebui înţeles în sens personal cu atât mai mult cu cât modificările nu vor avea efecte asupra mandatului preşedintelui Băsescu.

Clarificarea raporturilor dintre preşedinte şi premier s-ar putea face fie prin sporirea puterilor prezidenţiale, fie prin reducerea lor. Or, este de la sine înţeles astăzi după mandatul lui Traian Băsescu că spiritul public înclină horărâtor către o diminuare a puterii prezidenţiale. În principiu însă o modificare de detaliu, chiar dacă ar reuşi să prevină anumite dispute, nu va aduce schimbări importante. Un preşedinte ales direct şi cu puteri diminuate va continua să “revendice”, puteri mai mari la limita Constituţiei, în virtutea modului de alegere şi a legitimităţii electorale foarte mari.

În orice caz s-ar crea o mare contradicţie între legitimitatea preşedintelui, rezultată din alegeri şi prerogativele sale reale, care cu timpul va genera tot felul de probleme.

De aceea o soluţie mai coerentă şi mai stabilă şi care merge în sensul anti-prezidenţialismului popular a fi aceea a unei republici parlamentare cu un preşedinte ales indirect aşa cum susţinuseră ţărăniştii şi liberalii în Constituanta din 1991, după ce varianta monarhică păruse puţin plauzibilă.

Partidele politice par neliniştite cu privire la candidaţii lor în alegerile prezidenţiale, dar nu par în schimb să acorde atenţie tipului de preşedinte pe care doresc să-l promoveze. Cu excepţia lui Emil Constantinescu care, renunţând să mai candideze a doua oară, a manifestat o moderaţie insuficient înţeleasă, ceilalţi doi preşedinţi post-comunişti oferă destule motive pentru a declanşa o dezbatere cu privire nu la candidaţi şi la persoane, ci la modelul însuşi al instituţiei prezidenţiale.