1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ce semnificaţie are ziua de 29 iulie?

Dacă asistăm astăzi la discursuri războinice, complet paralele şi incomunicabile, este tocmai pentru că semnificaţia zilei de 29 iulie urmează abia de aici înainte să fie clarificată.

Ar trebui înainte de toate să ne păstrăm sângele rece. Discursurile bombastice despre apărarea democraţiei şi cariera europeană a ţării, despre marele pericol care ar pândi România dacă s-ar întâmpla un anumit lucru, sunt de natură să bruieze o judecată limpede. E bine de aceea că mai sunt apeluri la moderaţie şi la luciditate, aşa cum este intervenţia sociologului Vasile Dîncu, care îşi propune să combată interpretările abuzive:

”Dragi prieteni, 29 nu înseamnă nimic, nu este o zi epocală, nu este o bornă istorică. Este doar un semn abstract al neputiţei noastre de a face ceva pentru România. Încă o bornă istorică de carton, aşa cum avem miliardari de carton, revoluţionari falşi, generali inventaţi peste noapte, diplome false, simulanţi de toate felurile, securişti transformaţi în luptatori pentru dreptate, bolsevici cu faţă de burghezi sau aristocraţi”.

Totuşi chiar şi în încordarea aceasta de a obţine luciditatea şi de a nu ceda prea mult înflăcărărilor partizane există un exces. Nici scepticismul fără limite nu e bun, căci demobilizează total şi tinde să se confunde cu fatalismul. În definitiv, am putea spune că dacă nici 29 iulie nu înseamnă nimic, aşa cum nimic nu vor fi însemnat nici alte zile cu aparenţă grandioasă, atunci singura conduită ar fi abandonul şi delăsarea.

Există în citatul de mai sus un relativism îndreptăţit, unul menit să atenueze şocul unor diagnostice radicale şi neadecvate, cum ar fi ”lovitura de stat”, ”puci parlamentar” sau ”atac fără precedent la democraţie”, dar se străvede şi un relativism pernicios. În toate situaţiile, oricât de confuze şi încâlcite ar fi ele, există un fir menit să ducă lucrurile mai departe, să le facă suportabile şi, în cele din urmă, să îngăduie o evoluţie pozitivă. Cine a trăit în deplină maturitate ultimii 23 de ani îşi aminteşte, cu siguranţă, câte momente de exaperare a cunoscut şi câte disperări a reuşit să depăşească! În zilele mineriadei din 14 şi 15 iunie 1990 se părea că totul e pierdut, după ce 28 ianuarie 1990 (o zi cu adevărat istorică, care nu a intrat cum aşa s-ar fi cuvenit în manualele canonice) fusese mai curând o înfrângere echivocă.

Şi câte alte zile nu au urmat, toate însemnate cu emblema ”istorică” a umilinţei şi a înfrângerii, în aparenţă, ireparabile! Ce-i drept, modul acesta de a merge prin istorie a condamnat România la sub-mediocritate perpetuă, dar a ferit-o totuşi de adevăratul dezastru, aşa cum a fost, de exemplu, războiul civil din Iugoslavia. Prin mediocritate şi lipsă de voinţă, până şi înclinaţiile cele mai rele au fost atenuate şi au fost resorbite în firescul societăţii.

Aşadar şi ziua de 29 iulie îşi are şi ea semnificaţia ei, indiferent dacă este sau nu o zi epocală. Ziua aceasta nu seamănă însă cu alte zile ”decisive” şi nu este deloc uşor să extragi din trecutul apropiat vreo lecţie folositoare. Dacă asistăm astăzi la discursuri războinice, complet paralele şi incomunicabile, este tocmai pentru că semnificaţia zilei de 29 iulie urmează abia de aici înainte să fie clarificată.

Deocamdată lupta se dă pentru fixarea sensurilor, iar ceea ce se poate întîmpla mai rău ar fi ca nici unii nici alţii să nu învingă şi să lase deocamdată sensurile neclare, într-o stare ambiguă, de natură să blocheze temporar orice evoluţie.