1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce semnal va fi transmis Iranului?

Rainer Sütfeld/Ana-Maria Tighineanu8 mai 2006

Consiliul de Securitate ONU nu poate acţiona în conflictul iranian, câtă vreme cele două tabere, grupul occidental, pe de o parte, şi China şi Rusia, de cealaltă parte, nu găsesc un consens în formularea rezoluţiei. De aceea, urmează ca cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, alături de Germania, să continue şi astăzi negocierile la New York.

https://p.dw.com/p/B1Nu
Sediul ONU la New York
Sediul ONU la New YorkImagine: AP

Consiliul de Securitate ONU este, în continuare, scindat, iar negocierile suplimentare de la sfârşitul săptămânii nu au contribuit la găsirea unei soluţii a conflictului iranian. Pentru a-l cita pe ambasadorul american la ONU, John Bolton, „vaporul încă nu a ajuns la destinaţie”:

„Misiunea noastră, a fochiştilor, este să elaborăm rezoluţia, pentru ca cei la proră să poată privi înainte”, s-a exprimat metaforic, John Bolton.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU, alături de Germania, vor continua tratativele, pentru a găsi, cât mai repede, o formulare consensuală a rezoluţiei. Formularea trebuie să fie fermă la adresa Iranului. În acelaşi timp, ea trebuie acceptată şi de China şi Rusia.

„Căutăm o cale de redactare, pentru ca rezoluţia să devină un document important, la care să poată subscrie toţi membrii Consiliului de Securitate, şi care să transmită Iranului un semnal clar”, a declarat Bolton mai departe.

Noul reprezentant al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a specificat că textul rezoluţiei trebuie să fie într-adevăr important, dar el n-are voie să conţină nici o sancţiune la adresa Iranului. Moscova şi Beijingul resping aşa-numita rezoluţie conform capitolului 7, solicitată de Franţa şi Marea Britanie, rezoluţie care ar facilita intervenţia ONU prin sancţiuni, dacă nu chiar prin trupe militare. Şi Germania sprijină iniţiativa ţărilor occidentale, după cum a declarat cancelarul german, Angela Merkel:

„UE – Germania, Franţa, Marea Britanie – şi-a asumat o responsabilitate sporită în cadrul conflictului iranian. Şi suntem foarte hotărâţi, spun asta atât în numele părţii americane, cât şi în numele Germaniei, să urmăm această cale împreună.”

Calea menţionată de Angela Merkel pare în prezent a fi mai degrabă un drum fără ieşire, datorită opoziţiei Chinei şi Rusiei, care nu văd în îmbogăţirea uraniului de către Iran nici o încălcare a tratatelor internaţionale, nici un pericol la adresa păcii şi securităţii mondiale. Ele insistă doar asupra asigurării transparenţei din partea guvernului de la Teheran, precum şi permiterea controalelor internaţionale.

Ieri, Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Jacques Chirac au solicitat din nou stoparea programului nuclear iranian printr-o rezoluţie ONU. Secretarul general al naţiunilor Unite, Kofi Annan, nu pare însă convins că aceasta este cea mai bună cale de soluţionare a conflictului atomar. El crede mai degrabă în succesul negocierii directe a grupului celor şase cu Iranul:

„Iar pentru a putea negocia, trebuie să oferim ceva concret Teheranului, tehnologie, de pildă, poate chiar garantarea securităţii. În această privinţă ar fi indicat să participe şi SUA activ la tratative, alături de europeni, de ruşi şi de iranieni”.