1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ce s-ar întâmpla cu o Scoţie independentă?

La 18 septembrie s-ar putea încheia o eră de 300 de ani. Scoţienii ar putea vota, în cadrul referendumului, independenţa faţă de Marea Britanie. Miza nu este, însă, deloc exclusiv politică.

Foarte curând va avea loc referendumul care va decide viitorul Scoţiei. Susţinătorii secesiunii, pe de-o parte, şi adepţii rămâneri scoţienilor în "braţele" Marii Britanii, trag ultimele focuri argumentative. Experţii spun că, în cazul desprinderii Scoţiei de Marea Britanie, se vor produce schimbări importante din punct de vedere social şi economic. În ambele ţări. Iminenţa plebiscitului scoţian ridică, prin urmare, câteva întrebări.

Devine Scoţia imediat independentă, în cazul unui vot pozitiv?

În cadrul referendumului din 18 septembrie, se va stabili doar dacă scoţienii vor să fie independenţi. În situaţia în care aceştia vor decide în favoarea independenţei, aceasta nu se va întâmpla peste noapte. Data limită este 24 martie 2016. Cel târziu până la finalul fazei de tranziţie, modificările de ordin economic şi politic trebuie clarificate.

Îşi va păstra Scoţia statutul de membru UE şi NATO, dacă va deveni independentă?

În cazul desprinderii Scoţiei de Marea Britanie, la finele perioadei de tranziţie, respectiv în primăvara anului 2016, va apărea un nou stat. Acesta va trebui să adere, din nou, la UE. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Alianţei Nord-Atlantice. Cel mai probabil, "noua" Scoţie nu va face parte din NATO. Prin urmare, autorităţile nou apărutului stat vor trebui să depună o cerere de aderare la structurile acestei organizaţii militare. Pentru a deveni membru NATO, Scoţia va avea nevoie de votul tuturor ţărilor membre.

Ce înseamnă independenţa scoţiană pentru Europa?

Multe ţări europene au manifestat, deja, îngrijorări. Scoţienii, care, în general, susţin mai abitir decât britanicii înşişi ideea unei Europe unite, ar putea da apă la moară euroscepticilor, în cazul în care se vor pronunţa pentru independenţă. Or, dacă Marea Britanie, după cum a anunţat, doreşte să organizeze în 2017 un referendum privind apartenenţa la UE, cele patru milioane de voturi scoţiene care vor lipsi, ar putea înclina, decisiv, balanţa în favoarea celor care doresc ieşirea din Uniune.

Mai mult, o eventuală independenţă scoţiană ar putea impulsiona mişcări politice similare şi în alte state, precum Spania şi Belgia, a căror statalitate este pusă astfel în pericol. Pentru Regatul Unit al Marii Britanii, independenţa Scoţiei poate însemna şi o iminentă "contaminare" a Irlandei de Nord catolice, care la rândul ei ar putea solicita acelaşi lucru.

Ce monedă ar avea un stat scoţian independent?

Până în martie 2016, moneda oficială de plată va rămâne lira sterlină. După această perioadă, Scoţia are în vedere mai multe variante de lucru. Cert este că Londra a respins categoric ideea unei uniuni monetare. Premierul scoţian, Alex Salmond, a anunţat că intenţionează să păstreze lira sterlina ca monedă oficială şi după 2016, în caz de nevoie, chiar şi fără aprobarea britanicilor. Într-un atare caz, Scoţia n-ar avea o bancă centrală şi nu ar putea tipări bani.

Dacă va adera la UE, Scoţia ar putea fi obligată să adopte moneda unică europeană. Plauzibil este şi planul conform căruia Scoţia ar putea avea propria ei monedă. De altfel, în acest moment, Scoţia tipăreşte propria liră, care este strâns "cuplată" de lira sterlină britanică. O monedă proprie oferă guvernului scoţian posibilitatea de a o menţine la o valoare scăzută, ceea ce ar putea diminua găurile din buget.

Ce se va întâmpla cu datoriile comune?

Guvernul de la Londra a manifestat deja disponibilitatea de a-şi asuma integral responsabilitatea pentru toate datoriile comune, în cazul în care Scoţia devine independentă. După perioada de tranziţie, respectând dorinţa autorităţilor britanice, scoţienii ar urma să preia "în mod corect şi conform cu înţelegerile existente, o parte din obligaţiile Marii Britanii". Deocamdată, nu este clar dacă datoriile vor fi împărţite pe criterii de performanţă economică sau dacă se va ţine seama exclusiv de numărul de locuitori. Prima opţiune ar fi mai ieftină pentru Scoţia.