1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce s-a mai găsit în groapa din Ghencea?

23 iulie 2010

Putem afirma că de 20 de ani România nu a mai fost prezentă simultan pe cele mai importante canale media ale lumii. Şi atunci ca şi acum, în centrul ştirii stă acelaşi om: Nicolae Ceauşescu.

https://p.dw.com/p/OSIU
Imagine: picture alliance / dpa

S-au găsit conspiraţii

După o îndelungată bătălie juridică, miercuri dimineaţă, trupurile Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu au fost deshumate pentru prelevarea probelor de ADN în vederea confirmării identităţii celor înhumaţi în cimitirul Ghencea. Cererea îndreptăţită a venit din partea familiei, supravieţuitorii fiind Valentin Ceauşescu şi ginerele Mircea Oprean. Un demers neobişnuit dar cu toate acestea de înţeles, fiind vorba despre cei doi oameni care au condus prin dictatură România şi au sfârşit împuşcaţi de către un pluton de execuţie. Misterul şi scenariile conspiraţioniste construite în jurul evenimentului apar spontan în astfel de cazuri.

O teorie afirmă că trupurile celor doi Ceauşescu ar fi fost îngropate iniţial în cimitirul Ghencea, pentru a fi apoi mutate în alt loc. Altă teorie speculează că Nicolae Ceauşescu ar fi fost împuşcat în ceafă, imediat după terminarea procesului. Însă în ambele cazuri, testul ADN nu poate face lumină decât asupra stabilirii identităţii certe a cadavrelor îngropate la Ghencea, dar nu şi asupra felului în care au murit sau a motivelor mutării cadavrelor.

S-au găsit câteva promisiuni financiare

Miza acestui rezultat este aşadar minoră pentru marele public, dar importantă pentru urmaşii familiei Ceauşescu. Dacă identitatea cadavrelor va fi confirmată, nimic nu se va schimba. Însă este suficient ca unul dintre corpuri să nu aparţină unuia dintre soţii Ceauşescu pentru ca Valentin Ceauşescu să aibă pretextul de a da în judecată statul român. Şi de a cere, desigur, despăgubiri pe măsură. Ar fi probabil procesul deceniului, deşi Valentin Ceauşescu a declarat pentru AP că nu caută “răzbunarea”, ci doar adevărul.

S-au găsit precedente şi audienţe

Deshumarea cuplului Ceausescu nu este un caz izolat. Cu doar câteva zile în urmă, rămăşiţele liderului politic Simon Bolivar au fost dezgropate la 180 de ani de la moartea sa. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, este iniţiatorul demersului care încearcă să stabilească dacă Bolivar a murit de tuberculoză sau prin otrăvire. Presupusul cadavru al unui alt lider sud-american, Che Guevara, a fost deshumat în 1997. Ceea ce diferenţiază cele trei situaţii este că trupurile celor doi lideri sud-americani sunt îngropate în mausolee speciale.

Şi media de la Bucureşti s-a folosit de eveniment pentru captarea audienţei, începând de la elicopterul unei televiziuni care încerca să surprindă de la înălţime interiorul sicriului până la halucinanta comparaţie a unui editorialist care asemăna moartea cuplului Ceauşescu cu asasinarea familiei ţarului Nicolae. Tratarea subiectului a fost mai curând emoţională decât analitică, cauza fiind fie insuficienta documentare, fie tensiunea afectivă încă mare pe care subiectul o stârneşte în cei născuţi înainte de 1985.

Dar cum se întâmplă adeseori, percepţia publicului este rămasă în urma realităţii, descrisă cel mai bine de întrebarea unui reporter care transmitea de la faţa locului deschiderea sicriului: “Mai pute?”. După 20 de ani, nici mirosul nu mai e ce-a fost.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz