1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ce rost are bicameralismul?

Institutul “Ovidiu Şincai” afiliat PSD a publicat recent o analiză a sistemului constituţional românesc recomandând păstrarea sistemului bicameral.

default

La începutul acestei sesiuni parlamentare PDL a reuşit să obţină majoritatea în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la capătul unei lupte procedurale care a durat un an de zile. În urma votului de marţi raportul va fi de 7 la 6 în favoarea guvernului, datorită alegerii ca vicepreşedinte a lui Marian Sârbu, reprezentant al UNPR. Bazându-se pe o decizie a Curţii Constituţionale, PDL va încerca să schimbe şi la Senat raportul de forţe în structurile de conducere, chiar dacă va întâmpina o opoziţie mai puternică.

A durat aşadar un an până când PDL a reuşit să impună ca soluţie de drept acceptarea unui grup constituit nu prin alegeri, ci prin migraţie politică. Este un subiect controversat şi care stârneşte multe pasiuni. Dar bătălia aceasta din Parlament este relevantă mai ales pentru subiecul mono sau bicameralismului, căci a devenit limpede că două Camere sunt mai greu de manevrat decât una singură.

Acesta este de fapt argumentul principal pe care social-democraţii şi liberalii îl opun monocameralismului promovat de Traian Băsescu: bicameralismul se poate opune mai uşor exceselor Executivului. Totuşi modul acesta de a pune problema este legat prea strâns de o simplă circumstanţă. Bicameralismul ca soluţie constituţională nu se poate întemeia numai pe dorinţa de a limita excesele unui preşedinte anumit.

Raportul de analiză politică pe care l-a publicat recent Institutul “Ovidiu Şincai” cu privire la parlamentarismul din România acordă subiectului o importanţă foarte mare şi, la capătul unui studiu comparativ, propune un sistem apropiat de cel francez, în care Senatul reprezintă comunităţile locale.

Totuşi, în ciuda unei documentări bine făcute, argumentaţia este insuficientă. De ce să institui un Senat al comunităţilor locale câtă vreme acestea nu au o suficientă autonomie şi tradiţie proprie, încât să însemne ceva real? De ce să rezervi Senatului prerogativa ratificării tratatelor internaţionale câtă vreme aleşii locali sunt cel mai puţin calificaţi să înţeleagă politica lumii?

Institutul “Ovidiu Şincai” ilustrează foarte bine dificultatea pe care o au românii în secolul al XXI-lea de a imagina rostul real al unei camere superioare. În Constituţia de la 1866 bicameralismul exprima, firesc, ierarhiile sociale tradiţionale, mai târziu la 1923 Senatul conţinea elitele de toate felurile şi anumite interese corporatiste, dar astăzi el nu ar putea fi decât expresia pe orizontală a diversităţii regionale.

PSD spune acelaşi lucru, dar se teme să ducă gândul până la capăt. Dacă ai în vedere un sistem bicameral, atunci ar fi logic să accepţi în prealabil o descentralizare a administraţiei şi o împărţire pe regiuni cu autonomie mai largă decât judeţele de astăzi. Senatul ar fi atunci expresia necesară a regiunilor, iar Camera Deputaţilor ar rămâne garanţia unităţii naţionale. Modul de alegere al celor două camere s-ar diferenţia iarăşi de la sine şi nu ar mai fi nevoie de tatonări speculative. În condiţiile centralismului actual, pe care teoreticienii PSD nu par să-l pună la îndoială, ar fi însă greu să argumentezi convingător în favoarea bicameralismului.

În aceste împrejurări, preşedintele va avea câştig de cauză. Câtă vreme nu poţi oferi Senatului o funcţie de reprezentare reală şi sensibilă, una care să mobilizeze electoral şi să cristalizeze interese specifice, imaginea unui parlament supraponderal va funcţiona ca şi până acum împotriva opoziţiei. Chiar dacă majoritatea politică actuală nu poate schimba Constituţia, preşedintele nu va ezita să utilizeze pe mai departe ideea monocameralismului ca armă electorală.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu