Ce-i de făcut?

„Iranul nu va mai ceda”, estimează cotidianul berlinez Die Welt, care consideră că „Teheranul a mers prea departe pentru a se mai putea răzgîndi fără să-şi compromită grav prestigiul. Date fiind interesele naţionale egoiste ale puterilor cu drept de veto în Consiliul de Securitate, e improbabil ca acest for suprem al ONU să dea curs cererii americane de sancţionare fermă a iranienilor. La rîndul ei, America poate oare să rişte o opţiune militară unilaterală în chestiunea iraniană, aşa cum a a firmat şeful pentagonului, Donald Rumsfeld, cîtă vreme SUA au de lucru pînă peste cap deopotrivă în Irak şi în Afganistan?” In plus, „capacitatea de intervenţie occidentală e limitată şi de angajamentul fără precedent pe care şi l-au asumat europenii în Liban”. Incît, se teme cotidianul berlinez, „lumea s-ar putea vedea nevoită să accepte ideea unui Iran nuclearizat. Or, ea nu poate admite o putere nucleară, a cărei conducere e atît de agresivă precum preşedintele Ashmadinedjad, conchide Die Welt”.

Dar pentru alţi comentatori punga proprie e mai importantă decît conştiinţa sau morala. Occidentul ar avea „el însuşi mai mult de pierdut decît de cîştigat de pe urma unui embargo petrolier impus Iranului”, pretinde Maerkische Oderzeitung, care sugerează ca „Iranul să fie lăsat în pace să-şi îmbogăţească uraniul în mod limitat”. Ce nu aflăm din acest ziar e cum să fie controlată această activitate, ori ce rămîne de făcut, dacă Iranul nu acceptă nici această eventuală cerere. Badische Neueste Nachrichten relevă că „edificarea unui front internaţional solidar şi hotărît în replică la provocările Iranului ar putea dura periculos de mult”, şi se întreabă cît va mai accepta oare Israelul să stea sub sabia lui Damocle?

In actualele condiţii „misiunea căştilor albastre din Liban se transformă într-o capcană pentru soldaţii Naţiunilor Unite”, avertizează italianul Corriere de la Sera, considerînd că lumea nu poate ignora sfidarea nucleară iraniană. Or, în urma sancţiunilor,Teheranul ar putea transforma Libanul într-un infern, e de părere comentatorul italian, care încearcă să explice astfel reticenţele europene faţă de o proximă pedepsire a Iranului.

El Pais de la Madrid explică de unde provina siguranţa de sine a fundamentaliştilor islamici de la Teheran, „care profită de pe urma situaţiei create nu doar în Liban, ci şi în Irak şi Afganistan. In răstimp, Tages –Anzeiger din Geneva pare să creadă că împăciuitorismul ar fi drumul optim. Potrivit ziarului, „chestiunea centrală a conflictului e siguranţa”. Cotidianul propune ca atare, ca „Iranului să i se acorde garanţii ferme de securitate în schimbul unui control internaţional al instalaţiilor sale nucleare”.

Dar Kurier de la Viena e tranşant. „Un ultimatum e un ultimatum, şi trebuie urmat, teoretic, de sancţiuni, dacă nu i se dă curs. Dar practic, vor urma epuizante negocieri şi cacialmale, sfori trase în culise, şi aşa mai departe. Aceasta e ceea ce se cheamă Realpolitik”, prezice ziarul austriac.