1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ce este de făcut cu piraţii de pe coasta Somaliei?

Ministrul german al apărării, Franz-Josef Jung, s-a întâlnit la New York cu Ban Ki Moon, secretar general ONU, şi a căutat soluţii pentru această problemă.

default

Vapor chinez deturnat de un grup de piraţi somalezi

Fregata germană "Karlsruhe" a reuşit deja de două ori să-i determine pe piraţii somalezi să se retragă, prin simple ameninţări, fără să fie nevoie de o intervenţie militară. De altfel, soldaţii germani nici nu ar avea dreptul să-i aresteze pe piraţi, acest prerogativ revenindu-i doar poliţiei federale. În acest context, ministrul german al apărării, Franz-Josef Jung, a solicitat în cadrul vizitei sale la New York stabilirea unor reguli internaţionale clare pentru combaterea pirateriei. Consiliul de Securitate al ONU a discutat despre o nouă rezoluţie împotriva pirateriei, propusă de Statele Unite, însă guvernul federal va stabili mai întâi un regulament naţional, a explicat Jung:

"Vom avea grijă să se ajungă la o condamnare corespunzătoare a pirateriei acolo unde sunt în joc interesele germane. Soluţia nu poate fi în niciun caz eliberarea piraţilor, cum s-a întâmplat recent."

Jung nu a dat însă declaraţii concrete despre detaliile acestui regulament naţional privind pirateria.

În cadrul întâlnirii cu secretarul general ONU, Ban Ki Moon, ministrul federal al apărării a salutat decizia Consiliului de Securitate de a pune la dispoziţie un supliment de 3.000 de soldaţi şi poliţişti pentru misiunea ONU din Congo, MONUC. Trupele acestea urmează să fie staţionate în estul statului african, pentru a proteja populaţia civilă în luptele dintre militari, rebeli şi miliţii. Pe plan financiar, Germania participă cu 70 de milioane de euro la misiunea MONUC.

"Secretarul general a mai precizat că în regiunea de criză se află un număr considerabil de soldaţi MONUC. Consider că Naţiunile Unite îşi aduc contribuţia pentru stabilizarea statului, motiv pentru care nu văd pe moment obligaţii suplimentare pe care le-ar avea Uniunea Europeană sau Germania în mod concret faţă de Congo", a declarat Jung.

După întrevederea cu Ban Ki Moon, Jung şi-a continuat turneul la Washington. Ministrul german al apărării se arată optimist în ceea ce priveşte cooperarea cu noua administraţie de la Casa Albă, inclusiv în problema misiunii din Afganistan:

"Consider că vom colabora foarte bine cu preşedintele Obama pe baza îmbinării securităţii militare şi a reconstrucţiei civile, deoarece avem un obiectiv comun: acela, ca Afganistanul să-şi garanteze propria securitate. Atacurile teroriste din New York au avut Afganistanul ca punct de plecare, motiv pentru care este în interesul nostru ca acest stat să nu devină din nou o bază de antrenament pentru terorişti."