Ce e stânga? Şi ce vrea ea?

Se vorbeşte mult în presă despre stânga. În discursurile politologice, în analize, relatări şi comentarii acest concept, introdus în circulaţie de democraţia engleză, prima de pe continentul european, e astăzi arhicunoscut şi intens vehiculat. Mulţi ştiu, în special în răsărit, ce a însemnat stânga comunistă şi stalinistă pentru estul Europei. În vest sunt mai puţini. Dar ce e astăzi stânga, şi ce vrea ea de fapt nu se mai prea ştie nici în Occident şi nici la est de fosta Cortină de Fier. Încât merită să se plece în căutarea unei noţiuni învăluite încă, sau mai precis iarăşi, în mister.

Epocile de criză propulsează la suprafaţă o drojdie intelectuală compusă din prooroci auto-desemnaţi, magi, vrăjitori şi ghicitori în stele.

Uneori provoacă şi convertiri spectaculoase, precum cea a magnatului George Soros. Trecut cu arme şi bagaje în tabăra anticapitalistă, Soros, cot la cot cu preşedintele Obama, a cărui alegere în funcţie a susţinut-o financiar şi ideologic din răsputeri, şi cu economistul de stânga, Paul Krugman, acuză Germania de egoism.

La mijloc sunt planurile de austeritate ale guvernului german, care ar sugruma, potrivit lor, gingaşa plantă a creşterii economice.

Aceleaşi epoci de criză ne mai "gratifică" şi "fericesc" dând apă la moară noii stângi extremiste. Spre deosebire de cea veche, marxisto-leninisto-maoisto-stalinistă, care a edificat faimosul totalitarism răsăritean, cu tentativa sa brutală, sângeroasă, din fericire eşuată, de control absolut, cea nouă, globală, e mai greu de conturat şi definit.

Cert e că, spre deosebire de cea clasică, actuala stângă, departe de a fi reformistă, a devenit extrem de conservatoare. În Germania bunăoară, social-democratul Schröder şi-a pierdut popularitatea şi în cel din urmă puterea, stârnind o mânie până azi nestinsă în rândul stângii, după ce a introdus reforme economice de piaţă, spre a pune capăt şomajului în masă din anii 90. In consecinţă, partidul său propriu s-a scindat, şi a început ascensiunea fulminantă a noului "Partid al Stângii", o formaţiune în mare măsură neocomunistă.

Din contră, formaţiunile de centru-dreapta precum cele la putere în Germania şi-au abandonat conservatorismul de odinioară şi favorizează reformele. În ţările cu vechi tradiţii liberale, precum Olanda şi Marea Britanie electoratele au recompensat aceste tendinţe înnoitoare ale dreptei democratice.

În SUA, profesorul universitar Ernest Sternberg a publicat un memorabil studiu în revista Orbis, reluat, citat şi competent analizat de reputatul observator şi expert american Daniel Pipes. Articolul lui Sternberg se intitulează: „Purificarea lumii: mizele noii ideologii radicale”.

Potrivit autorului american, inamicul public numărul unu al noii stângi extremiste este „imperiu”. Chiar aşa. „Imperiu, fără articol hotărât, un presupus monolit global care exploatează şi oprimă lumea”.

Ar face-o, potrivit ideologilor noii stângi, prin liberalism economic, militarism, concerne multinaţionale şi mediatice, precum şi prin tehnologie de supraveghere. Acestui capitalism sălbatic i-ar cădea victimă în egală măsură ecologia şi popoarele indigene, marele diavol fiind SUA, iar cel mic Israelul, sau, poate viceversa, în opinia incontestabil antisemită a unora din corifeii neostalinismului.

Întrucât ne reîntâlnim aici cu limbajul preşedintelui iranian Ahmadinejad, devine clar că noua stângă radicală s-a aliat cu duşmanul ei islamist, cam la fel cum Stalin s-a aliat cândva cu Hitler, spre a combate împreună libertatea, în speţă ameninţarea democraţiilor occidentale, anglo-franco-americane.

Pe de altă parte, noua ideologie are şi idealuri. Sternberg şi Pipes, care-i rezumă articolul, scot în evidenţă trei noţiuni cheie ale acestei noi stângi: autenticitatea, sustenabilitatea şi democraţia. Socialismul face parte din acest sistem, dar economia nu mai domină discursul de stânga, relevă profesorul american, potrivit căruia anti-capitalismul nu epuizează teleologia stângii noi. Care, de fapt, vrea să purifice lumea.

Cât de totalitară e această nouă mişcare radicală? Profesorul american evidenţiază avertismentele care se desprind din vocabularul ei extremist. Apocaliptica retorică la modă acuză capitalismul de-o prezumtivă "crimă în masă" şi nu se dă în lături să-şi dezumanizeze programatic adversarii. „Când aceşti fascişti de stânga vor merge până la capăt pe firul retoricii lor cataclismice, îşi vor ataşa de trupuri centuri explozive şi vor face recurs la arme ca să devină martiri”, notează profesorul american.

Atât studiul lui Sternberg cât şi analiza lui Daniel Pipes sunt articole cu totul remarcabile, absolut obligatorii pentru politologi şi oamenii politici.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Robert Schwartz