1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ce ar însemna depolitizarea Curții Constituționale?

Nu o dată deciziile Curții au fost criticate pentru calitatea juridică a argumentației, pentru încălcarea propriei jurisprudențe, în fine, nu o dată s-a vorbit despre calitatea persoanelor investite.

Manifestanții de ieri din București au cerut, printre altele, depolitizarea Curții Constituționale. E  o situație ironică, căci organismul de jurisdicție constituțională e, în sistemul politic românesc, cheia de boltă a statului de drept. Dar adevărul e că sloganurile contra Curții Constituționale au fost mult mai sincere și politic vorbind mai interesante decât cele ”moderate” și artificiale care au cerut în mod vag - ca să nu se strice ”europenismul” manifestației - depolitizarea instituțiilor. Așadar subiectul care merită să fie discutat este chiar acesta, legat de Curtea Constituțională, cu atât mai mult cu cât este plin de surprize.

Să arătăm mai întâi că, în practica europeană recentă, curțile constituționale sunt gândite ca ultimă fortificație împotriva ”populismului”, adică a tuturor acelor revendicări care pun, într-un fel sau altul, la îndoială voința construcției europene. Nu e deloc întâmplător că toate regimurile critice la adresa Uniunii Europene, așa cum sunt cele din Ungaria sau Polonia, au căutat să limiteze puterea curților constituționale, deoarece acestea se opuneau suveranității propriilor parlamente. Comisia Europeană critică Budapesta și Varșovia tocmai pentru încălcări ale ”statului de drept”, în particular pentru reamenajarea raporturilor dintre organismele de juridicție constituțională și adunările legislative. Iar în România tentativele timide ale USL de a restitui parlamentului puterea avută până în 2003 au fost primite foarte rău, în cercurile eurofile, din același motiv.

Pentru artizanii construcției europene devenise evident că aceste organisme de jurisdicție specială sunt chiar locurile principale în care se articulează puterea difuză europeană. Așa se explică de ce Comisia de la Bruxelles condamnase pe un ton înalt toate criticile care se îndreptaseră în 2012 împotriva Curții Constituționale în contextul suspendării președintelui Traian Băsescu. Și putem presupune, de asemenea, că Brexit-ul este, în cele din urmă, posibil tocmai pentru că Marea Britanie nu dispune de un organism de jurisdicție constituțională după model continental.

E poate mai clar acum de ce manifestația, care s-a definit pe sine ca pro-europeană, nu poate să conteste autoritatea Curții Constituționale fără să intre în contradicție cu obiectivele afișate. Dacă ar fi vorba de o manifestație eurocritică, ar avea o logică, dar așa mai puțin. S-ar putea, totuși, spune că protestatarii nu contestă autoritatea Curții ca principiu, ci numai componența ei. Și nu ar fi prima dată când se discută acest lucru direct sau aluziv. Nu o dată deciziile Curții au fost criticate pentru calitatea juridică a argumentației, pentru încălcarea propriei jurisprudențe, în fine, nu o dată s-a vorbit despre calitatea persoanelor care au ajuns la demnitatea de judecător. Așadar, chiar dacă acum situația e de fapt mai bună decât în trecutul apropiat, problema rămâne, căci ea e legată în primul rând de mecanismele de numire.

E o problemă pe care am mai discutat-o. În România, judecătorii sunt numiți de Senat, Camera Deputaților și de Președinte. Dar camerele parlamentului fac numirea cu majoritatea simplă a membrilor lor, ceea ce înseamnă că de fiecare dată judecătorul este un exponent al majorității guvernamentale sau al Președintelui, adică primește, implicit, un puternic mandat partizan. Nu mai intrăm în detalii, dar în Germania, Franța, Spania sau Italia, ca să ne limităm numai la acestea, numirile se fac cu majorități calificate mai largi, de 2/3 sau 3/5 , tocmai ca să fie evitată numirea unor persoane cu preferințe politice prea vădite. Peste tot există așadar preocuparea de a așeza curțile constituționale deasupra partidelor.

Prin urmare depolitizarea Curții Constituționale, în sensul de mai sus, se poate face ușor prin modificarea unei singure legi, aceea care se referă la organizarea și funcționarea instituției. Și ar fi bine să se facă așa, adaugându-se în plus cerința ca și candidații desemnați de Președinte să fie supuși avizării unor comisii parlamentare, cu aceeși majoritate mai largă. Tocmai ca să nu se mai ajungă în situația în care juriști obscuri, fără nicio carieră și fără nicio calificare intelectuală, să devină judecători la Curte în virtutea exclusivă a loialității personale față de persoana celui care i-a numit.

Numai că o depolitizare radicală nu poate fi întreprinsă cu adevărat câtă vreme Curtea Constituțională este un organism juridico-politic, unul care iese din sfera puterii judecătorești. În acest sens, a cere depolitizarea Curții este un nonsens. Chiar dacă deciziile Curții se înscriu obligatoriu într-o logică juridică ele au ca orizont un scop politic. Așa este peste tot acolo unde există o instanță separată de jurisdicție constituțională, dar și în SUA, acolo unde judecătorii de la Curtea Supremă sunt numiți politic. Orice cale am urma, se va ajunge însă în situația în care unii vor fi profund nemulțumiți de deciziile unui organism de jurisdicție constituțională.

Ar fi preferabil poate să ne întoarcem la configurația de dinainte de instaurarea comunismului? Pe atunci verificarea constituționalității legilor revenea Curții de Casație în Secțiuni Unite, practică care apăruse în Regat încă de la finele secolului al XIX-lea. Era deja o practică îndelung verificată, pe care, în cursul dezbaterilor Constituantei din 1990, PNȚCD o dorise restaurată. Exista și avantajul teoretic al coerenței, căci verificarea constituționalității revenea puterii judecătorești și nu unui organism distinct care nu se plasează nicăieri în mod precis în sistemul clasic al puterilor. Pentru a intreprinde o asemenea reformă ar fi nevoie însă de o modificare a Constituției. În orice caz, abia așa s-ar putea realiza o depolitizare radicală a jurisdicției constituționale.

Iată prin urmare că revendicările iscate de ultima decizie a Curții Constituționale duc în direcții neașteptate și nu e deloc sigur că ele satisfac obiectivele manifestației recente.