1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce aduce nou reuniunea Merkel-Medvedev?

17 iulie 2009

Reuniunea dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev a fost umbrită de asasinarea jurnalistei Estemirova. Totuşi, cei doi lideri politici s-au concentrat şi pe tema cooperării economice

https://p.dw.com/p/IrSO
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Rusiei Dmitri MedvedevImagine: AP

Atât cancelarul german Angela Merkel cât şi preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev au condamnat răspicat asasinarea jurnalistei cecene Natalia Estemirova. La conferinţa de presă comună, cancelarul german a declarat: "Sunt deosebit de îndurerată de asasinarea acestei femei curajoase, care este purtătoarea medaliei Robert-Schumann a Parlamentului European. Salut declaraţia preşedintelui Dmitri Medvedev da a face tot posibilul pentru a elucida cazul Estemirova, deoarece asemenea evenimente sunt inacceptabile."

Jurnalista cecenă Natalia Estemirova
Jurnalista cecenă Natalia EstemirovaImagine: AP

Atentatul este o provocare personală la adresa preşedintelui rus, care anunţase în luna aprilie că misiunea anti-teroristă din Cecenia a fost oficial încheiată. Decizia liderului rus era considerată a fi un semn că relaţiile bilaterale ruso-cecene încep să se normalizeze.

La întâlnirea cu cancelarul german, preşedintele Medvedev a spus răspicat care este poziţia sa faţă de acest atentat: "Pentru mine este foarte clar că asasinarea Nataliei Estemirova este strâns legată de meseria ei. Dar profesia ei este foarte importantă pentru orice stat. Estemirova a spus adevărul, ceea ce reprezintă valoarea unui luptător pentru drepturile omului, chiar dacă spusele ei sunt neplăcute sau deranjante pentru cei pe care îi are în vizor."

Despre temele economice şi tratatele bilaterale negociate la reuniune, cei doi lideri politici au vorbit mult mai degajat.

Primul punct pe ordinea de zi a fost semnarea unui tratat bilateral de cooperare în domeniul exporturilor. Acesta prevede şi o creditare din partea băncii germane KfW de peste o jumătate de miliard de euro, garanţii pentru exporturile germane în Rusia.

Gazoductul North-Stream va lega Rusia direct de Germania
Gazoductul North-Stream va lega Rusia direct de GermaniaImagine: AP

În al doilea rând, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev au semnat un acord privind înfiinţarea unei agenţii bilaterale pentru energie - documentul marcând o nouă etapă în cooperarea dintre Germania şi Rusia în domeniul energetic.

Cei doi lideri politici au căzut de acord şi asupra construcţiei gazoductului "North-Stream" care va lega Rusia direct de Germania. Având în vedera proiectul "Nabucco", ce urmează a ocoli Rusia, cancelarul german a ţinut să sublinieze: "Cred că cele două gazoducte nu se exclud unul pe altul. Nabucco este un proiect iar North-Stream un altul. Ambele gazoducte asigură suplimentarea cu energie a Europei dar nu îşi fac concurenţă la nivel politic."

În context, preşedintele Rusiei a spus doar cu un uşor sarcasm: "Nu suntem invidioşi pe Nabucco. Îl lăsăm să fie. Dacă Nabucco poate fi umplut cu gaz, acesta va fi probabil cumpărat de cineva. Dar până astăzi nimeni nu a putut să-mi spună de unde va veni gazul, cu tot tratatul semnat zilele trecute."

Autori: Andreas Brenner/ Maria Pascu

Redactor: Robert Schwartz