1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ce aduce Conferinţa pentru Securitate de la München?

La acest sfârşit de săptămână are loc Conferinţa pentru Securitate de la München. Participă cancelarul federal Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi noul vicepreşedinte american Joe Biden.

default

Vicepreşedintele american Joe Biden

Directorul conferinţei, Wolfgang Ischinger, se arată deosebit de mulţumit de pariticiparea vicepreşedintelui american Joe Biden, declarând:

"Sigur că sunt mândru că administraţia de la Washington a decis să întreprindă primul pas important în întrebările de politică externă şi de securitate din afara graniţelor americane tocmai în Germania. Acest lucru este demn de remarcat."

Biden va explica modul în care noua administraţie americană îşi va structura relaţia cu Europa şi ce rol va juca pe viitor în NATO. Toată lumea îl va asculta pe Joe Biden cu deosebită atenţie şi când va comenta situaţia din Afganistan, unde SUA intenţionează să-şi suplimenteze substanţial trupele. În special europenii din sală vor dori să afle dacă Washingtonul va solicita mai mult angajament din partea lor pentru regiunea de criză de la poalele munţilor Hinducuş. Printre cei prezenţi la conferinţă se numără şi şeful de stat al Afganistanului, Hamid Karzai, care va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale din august. Potrivit estimărilor actuale, candidatura sa nu va mai fi sprijinită de Statele Unite. Se pare că delegaţiile afgane şi cele americane vor avea multe de discutat în sălile mai izolate ale hotelurilor din München.

O întâlnire directă între participanţii iranieni - ministrul de externe Mottaki şi preşedintele parlamentului Laridjani - şi vicepreşedintele american Biden. În principiu, oferta de negocieri din partea Statelor Unite nu exclude însă nici Iranul.

Experta germană în politică de securitate, Elke Hoff, a declarat că speră la o evoluţie a discuţiilor despre programul nuclear iranian, care stagnează de mult:

Atomgespräche El Baradei Symbolbild

Mohammed El Baradei, director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace

"Atitudinea administraţiei Obama de a relua dialogul reprezintă singura cale raţională. Desigur, trebuie să vedem întâi care vor fi punctele principale ale acestei noi strategii de dialog. Şi apelăm la Teheran, să nu pericliteze negocierile prin cerinţe absurde."

Ministrul federal de externe, Frank-Walter Steinmeier, va vorbi deja la începutul conferinţei despre controlul înarmărilor, inclusiv referitor la programul nuclear iranian. Steinmeier propune ca producţia materialului nuclear să fie pusă sub supraveghere internaţională, explicând în acest sens:

"Acest lucru înseamnă că tehnologia de îmbogăţire cu substanţe nucleare trebuie să fie monitorizată, după părerea mea, pe cât posibil, de Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică. Tot mai mulţi sprijină această propunere, pe care o voi discuta pe larg cu şeful organizaţiei, El Baradei, la München."