1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Ce a mai făcut FBI-ul?

Biroul Federal de Investigaţii american a reuşit o lovitură spectaculoasă. La finalul unei operaţiuni secrete, care a durat nu mai puţin de doi ani, FBI a reuşit să anihileze o reţea de falsificatori care opera online.

default

Un cartier select din Istanbul. Cu doar câteva zile în urmă, poliţia turcă reuşea să identifice şi ulterior să reţină un hacker, cu numele de cod Chao. În momentul arestării, poliţia a confiscat şi maşini de tipărit cărţi de credit. Locuinţa era însă înţesată de cutii cu aparatură electronică pentru spionarea datelor la automatele bancare. Bărbatul pare a fi falsificat mii de cărţi de credit. Datele au fost cumpărate de Chao dintr-un forum pe internet, un forum numit Darkmarket. Ceea ce Chao nu ştia este că unul dintre administratorii site-ului era de fapt agent FBI sub acoperire. Bărbatul care se prezenta drept "Master Splynter" a furnizat încă de anul trecut informaţii utile poliţiei federale germane, după cum explică Frank Eissmann, angajat al departamentului de fraude online din landul Baden-Wuerttemberg:

" Americanii au observat mai mult întreaga bandă şi au elaborat profile de utilizatori, ce nume unde este activ, ce fraude intră în contul lui şi astfel din mai multe piese de puzzle au putut identifica persoanele"

Un puzzle interesant

Într-adevăr americanii şi-au lăsat destul timp pentru a identifica pisele de puzzle. Există informaţii potrivit cărora pagina Darkmarket ar fi fost administrată mai bine de doi ani de un agent sub acoperire. "Master Splynter" este agent FBI, în cadrul departamentului pentru cibernetică şi antrenament de la Pittsburg. Sub numele de "Master Splynter", agentul a avut acces la informaţiile din formul de pe site. În urmă cu doi ani, un vizitator activ al site-ului a început să îi sugereze administratorului cum ar putea îmbunătăţi pagina. Agentul i-a oferit o colaborare mai strânsă, oferindu-i drepturi de administrator.

Piaţă de date

Das Bundeskriminalamt in Wiesbaden

Sesdiul Biroului Federal de Criminalistică din Wiesbaden

Într-o scrisoare adresată Biroului Federal de Criminalistică în 2006, reprezentantul FBI din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Berlin dezvăluia numele unui presupus falsificator. După ce a fost reţinut mai multe luni, bărbatul a fost arestat în această vară. În urmă cu câteva zile el a acceptat să ofere informaţii despre mediul în care a activat.

" Trebuie să vă gândiţi că aveţi de-a face cu o piaţă de informaţii şi posibilităţi. Parţial poţi afla totul. de la cum să îţi fabrici un card de credit pentru tine până la cele mai noi posibilităţi şi tendinţe din domeniul siguranţei. Mai afli şi ce instrumente au mai apărut sau cine a preluat un server cu date relevante pe care să le vândă. Este pur şi simplu o piaţă imensă"

Tocmai o astfel de piaţă a reuşit să închidă FBI-ul acum. De pe această piaţă au fost retraşi, cu ajutorul nemijlocit al lui "Master Splynter" şi cinci hackeri germani.