1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Ce aşteaptă statele de la summitul G20?

Fiecare stat participant la reuniunea G20, care are loc la Hamburg pe 7 şi 8 iulie, soseşte cu aşteptări diferite. Iată cu ce gânduri vin câţiva dintre principalii actori de pe scena politică internaţională.

SUA

Administraţia Trump nu are prea mari aşteptări de la summitul G20. Preşedintele SUA se bucură mai degrabă de prezenţa sa la Varşovia şi Paris, unde se va afla în centrul atenţiei, decât de cea la Hamburg. Donald Trump vine la summitul G20 pentru că aşa se cuvine şi tare şi-ar mai dori să nu se ia nicio decizie cu caracter obligatoriu. Ce rol joacă pentru şeful Casei Albe acordul climatic de la Paris s-a putut vedea din momentul în care a anunţat că îl va părăsi. Iar la reuniunea recentă din Italia, partenerii G7 au putut constata cât de greu e să elaborezi cu administraţia Trump soluţii concrete. Cu mare interes este aşteptată întâlnirea lui Trump cu Vladimir Putin. Potrivit experţilor, cei doi lideri politici au pe de o parte multe în comun, pe de alta însă, Trump se află sub presiuni interne datorită scandalului iscat în jurul amestecului Moscovei în campania electorală din SUA.

Rusia

Pentru Rusia întrevederea Putin - Trump reprezintă evenimentul central la summitul G20. Rareori au fost aşteptările privind o întâlnire ruso-americană la nivel înalt aşa de mari ca acum. Moscova şi-ar fi dorit chiar mai demult o strângere de mână între Putin şi Trump. "E vorba înainte de toate de normalizarea dialogului", a subliniat, în context, şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov. Rusia îşi doreşte o detensionare a relaţiilor bilaterale, deteriorate continuu de la anexarea Crimeei de către Moscova. Experţii ruşi nu se aşteaptă însă la o schimbare radicală a raporturilor dintre cele două ţări. Printre subiectele de interes comun se numără şi lupta contra terorismului "Statului Islamic" şi vegherea ca programul atomic nordcoreean să rămână sub control.

Germania

Lumea în vizită la Merkel! Un astfel de eveniment major tocmai în plină campanie electorală înaintea scrutinului parlamentar din toamnă este pentru cancelara Angela Merkel mai mult decât bine venit. Ca gazdă a summitului G20, cancelara se poate implica în edificarea politicii globale, iar în plan intern poate abate atenţia de la şiretlicul la care a recurs referitor la "căsătoria pentru toţi". În declaraţia ei guvernamentală de la finele săptămânii trecute, Angela Merkel a spus că se aşteaptă la negocieri dificile la reuniunea din oraşul hanseatic şi că va susţine poziţia europeană în aceste discuţii. Mai ales în convorbirile cu partea americană vizând politica de mediu. De la dialogul cu Trump, Merkel nu are mari aşteptări. De la cancelară se aşteaptă, în schimb, mult în calitatea de principală reprezentantă a statelor UE şi ca "ultimă apărătoare a lumii libere", cum a calificat-o cotidianul New York Times. 

China

Pentru ambiţiile geopolitice ale China, summitul G20 reprezintă un eveniment important. China vrea să-şi sporească influenţa la nivel mondial. La o reuniune cum este cea de la Hamburg, participanţii chinezi vor putea vorbi ca de la egal la egal cu actori globali preum SUA şi Rusia. G20 reprezintă o oportunitate ideală pentru a pleda pentru liberalizarea comerţului mondial. Un amănunt extrem de important pentru cea de-a doua mare economie naţională din lume, care prosperă în special de pe urma exporturilor. China e mândră să aparţină clubului exclusivist G20.

India

Participarea la reuniunea G20 îi este favorabilă şi premierului Indiei, Narendra Modi. Dat fiind că politica de mediu, combaterea terorismului şi reformele economice vor domina agenda summitului, Modi speră să puncteze în concertul mai marilor lumii. Cu siguranţă va şti să laude reformele economice iniţiate de guvernul său. Şeful guvernului indian speră să profite de pe urma summitului mai ales în plan intern. Un eveniment important va fi întrevederea sa cu preşedintele Chinei, Xi Jinping. Prilej cu care se va vorbi despre litigiile de la frontierea comună şi impulsionarea relaţiilor comerciale dintre aceste două ţări cu cea mai numeroasă populaţie pe glob.

Turcia

Din perspectiva preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, combaterea terorismului este subiectul central al summitului de la Hamburg. Sau combaterea a ceea ce el califică drept terorism. Preşedintele Turciei le cere partenerilor G20 să sisteze livrările de arme rebelilor kurzi din nordul Siriei, iar preşedintelui SUA, să-l extrădeze pe predicatorul Fetullah Gülen, acuzat că ar fi fost instigatorul la tentativa de puci din iulie 2016. Speranţa lui Erdogan de a vorbi la Hamburg în faţa susţinătorilor săi va rămâne probabil una deşartă. Guvernul federal a anunţat că vrea să interzică pe viitor astfel de manifestări.

Arabia Saudită

Regele Salman al Arabiei Saudite a rezervat numeroase camere în hotelul de lux "Vier Jahreszeiten" (Anotimpurile) din Hamburg şi a dispus chiar să fie făcute o serie de modificări la construcţie ca, până la urmă, să-şi contramandeze sosirea. Motivul: conflictul nesoluţionat cu Qatarul. Nici fiul regelui, Mohammed bin Salman, nu va participa la summit, ci doar o delegaţie saudită, condusă de un ministru de stat. Pentru Arabia Saudită reuniunea pare că nu este de foarte mare interes în momentul de faţă.

Brazilia

Preşedintele Braziliei,Michel Temer, a anunţat iniţial că nu va sosi la Hamburg. Între timp s-a răzgândit. De vină e fără îndoială haosul politic din Brazilia. Temer este acuzat de corupţie, guvernul e paralizat, incapabil să acţioneze. Preşedintele ar vrea, desigur, să arate că nu e aşa, ar vrea să demonstreze normalitate. Popularitatea sa a scăzut în ţară la 5 - 7 procente şi Brazilia se confruntă cu o un şomaj de proporţii: 14 milioane de oameni nu au de lucru. La Hamburg, Temer speră să găsească noi parteneri comerciali.

Africa de Sud

Singurul membru G20 de pe continentul african se află în criză. Africa de Sud se luptă cu cel mai pronunţat şomaj din rândul ţărilor G20. Preşedintele sudafrican Jacob Zuma e fireşte încântat de faptul că Africa joacă un rol important la summitul de la Hamburg. Iniţiativa "Compact with Africa" ar urma să sprijine suplimentar continentul, fără a înlocui ajutorul de dezvoltare. La summitul G20 se va discuta şi despre Agenda 2030 a Naţiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă precum şi despre situaţia refugiaţilor la nivel mondial. 

Autor: Friedel Taube/ maw

Vă mai recomandăm