1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ce şanse mai are planul lui Kofi Annan?

Deja în zorii zilei de marţi (10 aprilie) a expirat termenul până la care Siria ar fi trebuit să încheie armistiţiul, propus de emisarul ONU, Kofi Annan.

default

Refugiaţi sirieni în Turcia

Potrivit planului de pace al ONU şi al Ligii Arabe, în decurs de 48 de ore ar trebui să înceteze operaţiunile militare pe tot cuprinsul ţării.

E îndoielnic însă că regimul de la Damasc şi opoziţia vor respecta înţelegerea, care e parte a planului în şase puncte al ONU. "Violenţele continuă" - avertizează fostul secretar general al Naţiunilor Unite, alarmat de numărul crescând al atacurilor şi victimelor înregistrate.

Actualul secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, are mari temeri în ce priveşte consecinţele nerespectării planului de pace de către Siria. "Pentru mulţi" a explicat el, "planul de pace propus de Annan este ultima şansă a soluţionării pe cale paşnică a conflictului. Există teama ca în cazul unui eşec al diplomaţiei să izbucnească un război civil de proporţii".

Este pentru prima dată că Bashar al-Assad a acceptat un astfel de ultimatum, pare-se la insistenţele aliatului său, Rusia. Ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jafaari a sublinuat însă că aşteaptă ca Annan să-i determine pe toţi cei implicaţi în conflict să renunţe la violenţe. Conducerea de la Damasc le-a cerut rebelilor să ofere garanţii în scris că respectă de asemenea armistiţiul. Până joi dimineaţa, aceştia ar trebui să înceteze focul.

Rebelii refuză însă revedicările regimului sirian privind garanţiile. "Nu există cale de întoarcere" - precizează cu tărie Louay Safi din partea Consiliului Naţional sirian. "Regimul nu vrea să renunţe la putere, dar odată ce revoluţia continuă, până la urmă va cădea".

În aceste condiţii, apelul lansat de Ban Ki Moon pare din nou fără efect: "Numărul moţilor ia amploare. Drepturile omului sunt călcate în picioare. Continuă atacurile în forţă, abuzurile sexuale. Zeci de mii de oameni încearcă să scape de teroare luând calea exilului. Înarmarea nu e o soluţie. Apelez la preşedintele Assad şi la toţi cei implicaţi să se gândească la binele poporului sirian. Opoziţia trebuie, aşa cum cere Annan, să pună capăt violenţelor".

Planul lui Kofi Annan nu a eşuat încă. El ştie prea bine că şi unii membri ai opoziţiei ar prefera un eşec, în speranţa unei intervenţii din afară. Realitatea e că planul fostului secretar general al ONU, de încetare a violenţelor şi soluţionare a crizei pe cale politică, rămâne, pe mai departe, singura opţiune pentru Siria.