1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ce înseamnă o ”Românie puternică”?

Președintele Klaus Iohannis a prezentat noua Strategia Națională de Apărare și a oferit pe scurt câteva explicații care nu ne lasă indiferenți.

După ședința CSAȚ de marți seara președintele a spus lucruri care au rămas în penumbră din cauza scandalului politic. Nu e de mirare că lupta care ațâță simțurile e pusă mereu pe primul plan, mai uimitor este că, în ciuda conflictului redeschis dintre președinte și premier, ședința CSAȚ a avut loc în condiții normale.

Primul lucru care ar merita să fie semnalat este că mesajul protestelor publice în privința defrișărilor nemăsurate a fost auzit: ”Consiliul a hotărât ca Ministerul Mediului (…) să întreprindă acțiunile necesare pentru identificarea terenurilor agricole degradate şi potenţial poluate, care pot face obiectul împăduririlor şi să stabilească măsuri complete pentru monitorizarea şi controlul activităţilor de amenajament, împădurire şi exploatare a fondului forestier, precum şi pentru stimularea producţiei interne de produse finite.” Aici se află un întreg program, numai să existe voință politică. Președintele a evitat să spună ceva despre noul Cod Silvic (între timp promulgat), solicitând, în schimb, guvernului să schimbe ”actualul cadru legislativ”, dar, după cum se vede, într-un spirit diferit de solicitările sale anterioare.

Totuși în centrul reuniunii a stat Strategia Națională de Apărare, pe care președintele a intitulat-o ”O Românie puternică în Europa și în lume”. De reținut sunt însă abia comentariile ulterioare. Ce înseamnă o ”Românie puternică”? Președintele a explicat , printre altele, că ar fi vorba de un stat ”care își apără cetățenii oriunde s-ar afla ei”.

Sună bine și liniștitor, dar afirmația nu are acoperire deplină. În sens riguros a-ți apăra cetățenii oriunde s-ar afla ei înseamnă să-i poți proteja de jurisdicția țărilor în care se află. Cum au făcut de exemplu Statele Unite cu autorul accidentului de mașină de la București în care a murit muzicianul Teo Peter. Sau înseamnă să declanșezi operațiuni militare de salvare în cazul unor răpiri. România s-a distins, în schimb, prin exemple contrare. În 2008, un român închis pentru furt în Cracovia a murit de pneumonie, gardienii polonezi neglijând starea în care se găsea și care fusese agravată de o prelungită grevă a foamei. În ciuda eforturilor disperate ale bietului tânăr de a atrage atenția asupra lui, autoritățile românești au aflat despre el când era prea târziu. Nu s-a făcut mare tam-tam, cazul fiind mușamalizat la nivel diplomatic. Iar în episodul ziariștilor răpiți în Irak sunt prea multe necunoscute ca să vorbim de un succes fără umbre. De altfel, în mod curios, dintre cei trei ziariști, doi s-au retras complet din viața publică, iar al treilea a devenit un contestatar hotărât al președintelui Băsescu și al serviciilor de informații. Nici astăzi nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat.

A-ți proteja cetățenii înseamnă, desigur, și lucruri mai putin dramatice și de care se ocupă consulatele. Cu toate acestea pentru omul care s-a trezit fără slujbă și fără locuință și care nici în țară nu se mai poate întoarce după o îndelungată absență, consulatul e inutil. Iar dacă ne gândim că numai în țările Europei occidentale trăiesc vreo 2 milioane de cetățeni români atunci problema dobândește o amploare neobișnuită. E adevărat că Italia sau Spania nu sunt un no man's land și că pe lângă legile unor țări civilizate există și protecția regulilor europene. Și cu toate acestea s-a întâmplat de multe ori (inclusiv în Germania) ca muncitorii să fie înșelați și privați de drepturile lor atunci când au acceptat să lucreze fără acte în regulă. Ce poate face statul român pentru ei? Când ai o migrație de aproape 3 milioane de oameni problema protejării propriilor cetățeni dobândește o dimensiune fără precedent.

O problemă foarte greu de rezolvat este aceea a votului prin corespondență. Dar nu pentru că ar fi ceva insurmontabil din punct de vedere tehnic, ci pentru că acest tip de vot se adresează persoanelor cu situații și domicilii stabile și nu celorlalți. Liberalii au recunoscut, cu jumătate de gură, că votul prin corespondență, nu rezolvă problema românilor din străinătate (v Mihai Voicu, Hotnews) E adevărat și faptul că irlandezii, englezii, grecii și alții se întorc acasă în ziua votului, ceea ce ar putea face și românii, dar s-au creat așteptări mari și nimeni nu pare dispus să renunțe la exigențele sale. Iar un discurs de tipul celui asumat de președinte despre ”România puternică” nu face decât să încurajeze așteptări și mai mari care nu pot fi îndeplinite ușor, căci nu poți extinde pur și simplu jurisdicția statului național asupra românilor din emigrație.

S-ar cuveni de aceea ca președintele și ceilalți reponsabili politici implicați să dea mai multe explicații despre acest gen de proiecte. Sau poate să nu creeze așteptări exagerate.