1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Ce înseamnă a fi sărac în Germania

Bogat şi totuşi sărac lipit? Deşi pare greu de crezut, aceasta este realitatea din Germania - o ţară bogată în care, în ghearele sărăciei, ajung tot mai mulţi oameni, iar pătura de mijloc riscă să dispară.

default

Este Germania, la 60 de ani de la înfiinţarea sa, o ţară săracă? Un african care câştigă mai puţin de un dolar pe zi ar spune că nu. Cu toate acestea, în Republica Federală, ani de-a rândul campioană la exporturi şi locomotiva economică a Europei, pauperitatea ia proporţii. O simplă privire aruncată în primul "Atlas al sărăciei", dat publicităţii înainte de 23 mai, dată la care s-au sărbătorit 60 de ani de existenţă a Republicii Federale, arată că şi Germania are problemele ei.

Cei mai săraci oameni trăiesc în noile landuri federale (fosta RDG), iar cei mai înstăriţi în sudul ţării. Landurile din vestul şi nordul Germaniei se află la jumătatea acestui clasament. În vreme ce, în unele regiuni din Pădurea Neagră, doar 7% din cetăţeni trăiesc la limita subzistenţei, în anumite zone din landul Pomerania Anterioară procentul acestora este de 27%. Diferenţa de venit între locuitorii celor două regiuni este de cel puţin 400 EUR lunar.

În 2007, la nivel naţional, rata sărăciei atingea 14,3%. În Germania, sărac este considerat cel care trăieşte într-un land fără o industrie puternică şi cu o rată a şomajului foarte mare. De pildă, fiecare al patrulea locuitor al landului Mecklenburg Pomerania-Anterioară, nu are un loc de muncă. Saxonia Anhalt, Saxonia, Bremen şi Turingia se remarcă, de asemenea, printr-o rată a şomajului extrem de ridicată.

Pauperitatea are multe faţete, iar sărăcia nu-i paşte numai pe cei care îşi pierd locurile de muncă. Afectaţi de acest fenomen sunt şi imigranţii sau copiii care "moştenesc" sărăcia din familie; în special micuţii de a căror creştere se ocupă un singur părinte. Dar ce înseamnă, pentru germani, un trai "la limita subzistenţei"? Conform Oficiului European pentru Statistică, în Germania, de altfel ca în întreaga Europă, sărac este considerat cel care câştigă mai puţin de 60% dintr-un salariu mediu pe economie.

În 2007, în Republica Federală, această sumă de ridica la 764 EUR pentru un celibatar, respectiv 1376 EUR pentru un cuplu fără copii. Cei care dispun de mai puţini bani beneficiază de ajutor social (aşa-numitul "Hartz IV"). În medie, un celibatar, se poate baza pe un sprijin financiar din partea statului de cel mult 700EUR lunar. În această sumă sunt incluse toate cheltuielile fixe (chirie, apă, gaz, curent), alimentele, îmbrăcămintea ş.a.

Dacă pentru mai toţi cei care trăiesc din ajutor social procurarea hranei nu reprezintă o problemă atâta timp cât există magazinele de discount, de participare la viaţa socială nici nu se pune problema. În Germania, înainte de toate, sărăcia se traduce prin marginalizare socială.

"Atlasul sărăciei" se bazează pe informaţiile puse la dispoziţia autorilor de către Oficiul Federal pentru Statistică. Criticii sunt de părere că studiul nu reflectă întru totul realitatea având în vedere că autorii fac referire numai la nivelul veniturilor din Germania, nu şi la costurile de întreţinere care diferă de la o zonă la alta. De pildă, în Bavaria, preţul chiriilor este mult mai mare decât în noile landuri federale, susţin ei. Astfel, un german care trăieşte în München din ajutor social, o poate duce mult mai prost decât un conaţional din partea de est a ţării care beneficiază de aceeaşi sumă de bani în fiecare lună.

Autori: Richard Fuchs, Claudia Stefan
Redactor: Rodica Binder