1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cazul senatorului Mircea Diaconu şi sistemul de incompatibilităţi

Cazul senatorului Mircea Diaconu este foarte controversat şi este de natură să declanşeze o rediscutare a întregului sistem de incompatibilităţi.

Senatul a amânat discuţia privitoare la situaţia senatorului Mircea Diaconu. Potrivit legii Statutului deputatului şi senatorului, adoptată în 2006 sub ministeriatul Monicăi Macovei, un senator nu poate îndeplini funcţia de director într-o instituţie publică. Aşadar, în momentul în care a fost ales senator, Mircea Diaconu, care era director al Teatrului Nottara din Bucureşti, se afla în incompatibilitate şi era obligat în termen de 30 de zile să aleagă între funcţia sa de la teatru şi mandatul de senator.

Nu este lipsit de interes de ce nu a făcut-o. Mircea Diaconu a cerut Senatului un punct de vedere, obţinând acceptul conducerii Camerei de a-şi păstra ambele funcţii. Între timp însă, după sesizările ANI, ICCJ emite o sentinţă prin care senatorul Diaconu este declarat in mod irevocabil ca fiind incompatibil. Aşadar, Senatul greşise, dar greşise şi senatorul Mircea Diaconu, care se încrezuse într-o interpretare neautorizată. Nici Senatul şi nici Camera Deputaţilor nu pot interpreta legi. Parlamentul legiferează, dar numai justiţia aplică şi interpretează legile.

Totuşi cazul Diaconu este mai complicat şi el ar putea fi punctul de plecare pentru o rediscutare a întregului sistem de incompatibilităţi. Cum a fost posibil ca jurişti ai Senatului să dea o interpretare care să-l scoată pe senatorul Diaconu de sub incidenţa legii incompatibilităţilor?

Există două explicaţii. Pe de o parte, liberalii şi sociali democraţii (dar şi militanţii UDMR) au nutrit mereu o vie antipatie faţă de legile Monicăi Macovei, pe care le-au considerat excesive şi adesea improprii. Pe de altă parte, legea este într-adevăr destul de neclară în felul în care este formulată. Spre deosebire de alte legi europene similare, în care materialul este sistematizat în mod logic, pe categorii de incompatibilităţi bine definite, legea românească amestecă lucrurile într-un chip greu de înţeles (vezi art. Art. 14,15 şi 16 de la Cap IV, din legea 96 din 2006).

Mulţi parlamentari USL dezagreează legile adoptate în perioada mandatului de ministru al Monicăi Macovei

Mulţi parlamentari USL dezagreează legile adoptate în perioada mandatului de ministru al Monicăi Macovei

Ceea ce favorizează confuzia este în primul rând faptul că instituţiile publice, printre care se află şi teatrele şi şcolile, apar la capitolul „Incompatibilităţi cu funcţii din economie”. Ceea ce a nedumerit pe bună dreptate şi a creat atâtea opoziţii este că directoratul de la un teatru este pus alături de directoratul unei bănci sau unei societăţi de asigurări.

Dar mai grav este că legea nu expune clar motivul acestor incompatibilităţi. De ce adică un director de teatru nu ar putea fi senator? Care ar fi motivul logic al acestei limitări?

Ar fi trebuit să se spună cu limpezime că legea are ca scop să interzică cumulul unui mandat parlamentar cu o funcţie în anumite societăţi sau instituţii care primesc subvenţii publice. Sau, cu alte cuvinte, legea caută să-l împiedice pe deputat să dirijeze subvenţii către propria instituţie. Dacă lucrurile erau spuse aşa, nimeni nu ar mai avut nicio obiecţie şi probabil că nu s-ar fi ajuns la situaţia stânjenitoare de acum.

Şi totuşi, dacă lucrurile era spuse clar şi organizate logic, ar fi fost din nou posibil ca actorul Mircea Diaconu să nu fie declarat incompatibil. În momentul alegerii sale ca senator el era director la Teatrul Nottara, care nu se găseşte sub autoritatea Ministerului Culturii, ci a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Aşadar, logic ar fi fost ca interdicţia de a exercita directoratul Teatrului Nottara să îl privească pe un consilier general şi nu pe un senator, căci Consiliul General şi nu Parlamentul decide în privinţa bugetului local.

Legea Statutului deputatului şi senatorului are mari neclarităţi şi ar trebui să fie rediscutată. Regimul incompatibilităţilor priveşte însăşi buna funcţionare a statului şi nu poate fi tratat ca o listă de interdicţii arbitrare, fără o justificare precisă.

În practica românească, incompatibilităţile apar adesea ca nişte tabuuri, ca nişte interdicţii care nu se cer explicate. La fel ca în cazul legii adopţiilor, legiuitorul a preferat să interzică aproape totul, fără alegere, ca să fie sigur că nu vor exista derogări periculoase. De ce, de pildă, un comerciant persoană fizică nu poate fi deputat? E un exces care nu ar trebui perpetuat la nesfârşit.

Cu toate acestea, Parlamentul nu poate evita aplicarea legii. Calea de urmat este rediscutarea calmă a acestor legi problematice, care prin rigiditatea lor aduc atingere spiritului democratic.