1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cazul Nichita şi o porţie de râs îngheţat

Spumoasă şi hazoasă e povestea de amor a primarului de Iaşi, un potentat PSD-ist peste care nu mai exista nimeni să taie şi să spânzure în biata Moldovă. Dar homericul hohot de râs ar trebui să ne îngheţe pe buze...

Potrivit probelor existente, demonul geloziei l-ar fi împins pe edilul dulcelui târg al Ieşilor, Gheorghe Nichita, să-şi disloce nu doar poliţişti să-i spioneze iubita, ci şi să recurgă la serviciile unui clan de interlopi pentru a intimida un potenţial rival şi a-l determina să spele putina.

Românii ştiu de glumă. Şi de amor. Ale cărui săgeţi nu sunt de glumă. Încât, în reacţie la ştirile cazului Nichita mulţi se amuză copios. Câţiva se arată înţelegători. Unii, dispuşi să ierte lesne, râd pe sub mustaţă. Alţii tind să-i plângă de milă vârstnicului amorez, prins tragicomic în cursa veche de când lumea aşteptându-i la cotituri de cariere politice pe ibovnicii sus-puşi, încăpuţi în mrejele tinerelor lor iubite.

De ce mi-a pierit râsul? Pentru că din cazul Nichita şi din inadecvarea reacţiei iscate de acest dosar între altele în discursul şeful guvernului român ne râde în faţă agonia democraţiei româneşti. Rău informaţi, prea puţini au înţeles de ce era normal să intervină DNA, nu Diicot. Prea puţini, apoi, s-au revoltat după ce au înregistrat uimiţi absenţa demisiei primarului, firească în orice democraţie normală. Nici uluitoarea declaraţie televizată a lui Victor Ponta, în ecou la acuzele privind nefăcutele primarului ieşean, potrivit căreia premierul n-ar fi "ştiut că poate fi dispusă arestarea preventivă pentru spionarea unei iubite" n-a scandalizat, aşa cum era de aşteptat, o ţară întreagă.

Or, abuzul de putere prin recursul la oamenii legii şi ordinii într-o ţară mutilată decenii la rând de spionarea plebei, de şantajarea cetăţenilor, de intimidările individuale şi în masă şi, în genere de crimele poliţiei politice comuniste nu poate fi cotat în veci drept un delict banal. Pericolul social al unui asemenea comportament tiranic într-un stat ca România, cu o democraţie încă defectă şi un stat de drept anemiat de bunul plac al unei oştiri de dregători corupţi nu-i neglijabil ci, mai degrabă, imens.

Încât decizia Tribunalului Bucureşti, care, după audieri, l-a pus în libertate pe Nichita pentru cercetarea sa sub control judiciar poate părea stupefiantă. Deşi trebuie respectată, ea lansează cel mai greşit semnal posibil într-un sistem grav afectat de lipsa încrederii generale în tagma celor cu pâinea şi cuţitul. Mulţi cetăţeni vor crede că au toate motivele să-şi spună că legea şi justiţia au rămas mumă doar pentru unii. Pentru toţi ceilalţi continuă să fie ciumă.

Dar în ordinea subminării respectului faţă de lege şi deci şi a democraţiei autentice nimic nu poate întrece paguba pricinuită de tonul cocoloşitor şi sensul de maşamalizare marcând afirmaţiile premierului. Care e, totuşi, liderul executivului şi al principalului partid! Şi ale cărui declaraţii se bucură în mod normal de autoritate!

Or, în loc să demonstreze că a înţeles mesajul anti-Ponta, anticorupţie şi pro-stat de drept transmis de electorat la alegerile prezidenţiale din noiembrie trecut, premierul în funcţie nu se mulţumeşte, iată, să sfideze de cinci luni încoace voinţa naţiunii şi să rămână, în ciuda ei, în funcţie. Mai nou, afişează o mimată incomprehensiune şi o falsă şi sfruntată nonşalanţă faţă de pericolul social notabil al abuzului de putere al unui primar acuzat că şi-a transformat poliţia în agenţie personală de spionaj şi timorare a rivalilor. Să nu ştie oare premierul că un primar care nu s-a dat în lături de la a acţiona astfel poate oricând să-şi repete faptele şi că, deci, există argumente suficiente să se susţină că arestarea sa preventivă s-ar impune? Să nu înţeleagă oare Ponta că unui premier îi şade bine să-i apere pe cetăţenii păgubiţi şi nu pe mahării prinşi cu ocaua mică?

Să fim serioşi. Odată în plus li se transmite oligarhiei şi societăţii un semnal de natură să discrediteze puterea la toate nivelurile ei şi să torpileze orice virtual ataşament al clasei politice şi administraţiei faţă de principiile statului de drept. Ce ar trebui să se întâmple cu demnitarii în culpă e clar. Dar oare cine-i va obliga să înceteze să se manifeste iresponsabil?