1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

"Catedrala din Köln le oferă creştinilor o imagine a cerurilor"

„Când va fi terminat domul din Köln, vine sfârşitul lumii” – această zicală circulă deja de secole printre locuitorii oraşului. Astfel, nu e de mirare că arhitecta-şefă Barbara Schock-Werner este mereu foarte ocupată.

default

„Doar construcţiile obişnuite sunt terminate de arhitecţii lor: cele spiritualizate, cele adevărate, îi lasă posterităţii posibilitatea de a aşeza piatra finală”, scria Herman Melville în pasajele eseistice şi auto-referenţiale din capodopera „Moby Dick”. Autorul american invoca imaginea ideală a acestui monument arhitectonic veşnic neterminat, referindu-se la domul din Köln, înconjurat mereu de schele, aidoma romanului său pe care nu îşi dorea să-l finalizeze pe toate planurile, pentru a-i permite cititorului să completeze paginile romanului cu propriile interpretări, cu imaginaţia individuală. Şi fascinanta catedrală gotică din Köln rămâne vie, un simbol etern al celor veşnice, care se află totuşi într-un permanent proces de construcţie şi perfecţionare. Din 1999, acest proces fascinant este coordonat şi supravegheat pentru prima dată în istorie de o femeie. Barbara Schock-Werner, arhitecta-şefă a catedralei, aşa-numita „Dombaumeisterin”, este o fostă profesoară universitară de istoria artei în vârstă de 60 de ani. Când se plimbă prin catedrala gigantică şi se urcă pe cele mai înalte turnuri, schele sau acoperişuri ca şi când s-ar mişca prin propria casă, fiecare cuvânt, fiecare gest tresaltă de entuziasm pentru construcţia de care se ocupă cu atâta dăruire. Întrebată de turişti şi ziarişti, de ce domul nu pare să fie finalizat niciodată, Barbara Schock – Werner explică:

„De ce nu se mai termină lucrările? Nu putem vedea oare domul vreodată fără schele? Sigur că nu, pentru că toate clădirile istorice trebuie îngrijite permanent, şi din păcate, construcţiile gotice sunt cele mai sensibile din cauza dimensiunilor uriaşe şi a suprafeţei complexe. De aceea există biroul de construcţii al domului pe care îl conduc din 1999, cu o echipă de 80 de angajaţi, printre care meşteri pietrari şi marmorari, tâmplari, ingineri constructori, mecanici, electricieni sau zugravi. Vitraliile domului însumează 8.000 de metri pătraţi, astfel încât avem şi un atelier propriu de restaurare a sticlei cu 10 specialişti. Şi partea de sub catedrală este în continuă mişcare: o mică echipă de arheologi se ocupă de săpături. În acelaşi timp, catedrala deţine şi o arhivă şi o bibliotecă proprie. Foarte mulţi oameni se ocupă cu toată dăruirea de minunatul dom“, povesteşte arhitecta.

Când a ajuns arhitectă-şefă a domului în 1999, Barbara Schock-Werner a reuşit să câştige repede respectul şi simpatia angajaţilor când s-a urcat prima dată pe schele, fără nici o urmă de teamă. Deşi este prima femeie din istoria domului care ocupă această funcţie, ea declară că nu a întâmpinat prea multe adversităţi:

”În mod surprinzător, nu am avut probleme. Ştiam de la început că am multe atuuri prin specializarea mea, dar întrebarea, dacă biserica va fi de acord ca o femeie să ocupe această funcţie înaltă, mi s-a părut la început decisivă. Ulterior am aflat că acest criteriu nu a contat.

Bineînţeles că mulţi dintre muncitori au fost sceptici la început şi s-au uitat cu binoclul la mine când m-am urcat prima dată pe schelele catedralei, dar după această probă de foc nu au existat nici un fel de probleme. Iar în relaţia cu şefii mei din biserica catolică, nu am întâmpinat dificultăţi - poate că pentru ei nici nu este atât de greu să mă accepte, din moment ce nu reprezint o concurentă directă, având în vedere că poziţia de preot nu poate fi oricum ocupată de o femeie la catolici“, explică Barbara Schock-Werner.

Arhitecta-şefă a domului nu s-a sfiit să întreprindă şi schimbări cu care mulţi nu au fost de acord. De pildă, ea a decis să readucă ferestrele domului din secolul al 19-lea în interiorul catedralei. Aceste vitralii cu imagini religioase, în culori vii, fuseseră adăpostite în lăzi în pivniţele catedralei în timpul celui de-al doilea război mondial, fără a fi însă readuse la suprafaţă până în prezent, fiind considerate prea romantice pentru atmosfera sobră a domului.

Însă tocmai această imbinare a raţionalităţii şi sobrietăţii cu emoţionalitatea o fascinează pe arhitecta-şefă a catedralei cel mai mult la stilul gotic:

„Este un stil care se bazează pe logică şi reuşeşte cu mijloace de o înaltă raţionalitate să ofere o emoţionalitate profundă – şi acest lucru mi se pare absolut fascinant la stilul gotic.“

Această magie este resimţită şi de vizitatorii domului: peste 20.000 păşesc zilnic în catedrala gotică. Ce îi atrage pe oamenii din ţări şi culturi diferite?

„În primul rând, spaţiul copleşitor de vast. Dacă intraţi în dom şi priviţi acest spaţiu incomensurabil, vi se deschide inima şi sufletul! Este un seniment extraordinar, care are un efect puternic asupra trupului, dar şi a sufletului. Şi nu trebuie omis că oamenii din evul mediu, când a fost începută construcţia, trăiau în spaţii mult mai mici şi nu erau familiarizaţi cu încăperi mari precum cinematografele sau teatrele de astăzi cu care noi ne-am obişnuit deja. Astfel, catedrala li s-a părut şi mai vastă.

Putem să înţelegem farmecul acestei clădiri dacă ne gândim la sensul ei profund: domul a fost edificat mai puţin spre glorificarea arhiepiscopului din Köln, ci în încercarea de a le oferi creştinilor o imagine a cerurilor. Iar dacă avem răbdare şi petrecem mai mult timp în catedrală, contemplându-i măreţia, trăim şi astăzi acest sentiment.”