1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Cataclismul stângii

Care sunt motivele prăbuşirii stângii europene? De ce au votat europenii aşa cum au votat - dând un net câştig de cauză formaţiunilor conservatoare? Şi de ce s-au prezentat atât de puţini alegători la urne?

default

Candidate atrăgătoare şi în Germania: Silvana Koch-Merin, aflată în fruntea listei liberalilor germani pentru PE a obţinut o frumoasă victorie

„Socialiştii nu mai sunt în stare să dea glas speranţei”. Verdictul îi aparţine socialistului francez Jack Lang, citat de cotidianul italian La Stampa. Ziarul torinez îi califică diagnosticul drept „cel mai trist comentariu iscat de alegerile de duminică.

„Naufragiul stângii”, „degringoladă la socialişti”, „catastrofă în tabăra social-democrată”, titrează, aproape la unison, ziarele occidentale apărute luni. Referindu-se la deznodământul alegerilor pentru parlamentul european, marile ziare germane reproduc in corpore acelaşi titlu: "Debakel für die SPD", în speţă „dezastru pentru social-democraţii germani”.

Süddeutsche Zeitung din München explică: „SPD n-a reuşit să-şi amelioreze rezultatul catastrofal de la alegerile din 2004”. În fapt, conform aceluiaşi ziar, partidul a mai pierdut din voturi. E vorba, subliniază cotidianul berlinez Die Welt, „de cel mai rău rezultat electoral obţinut vreodată de social-democraţii germani”.

Ziarul concede că pe alegătorii europeni i-au preocupat prea puţin subiectele europene, miza scrutinului fiind, pretutindeni, una de ordin naţional. Un exemplu în context e Marea Britanie, în care "electoratul şi-a pedepsit din nou guvernul laburist". În ce-i priveşte pe germani, "singurul social-democrat căruia i-ar mai putea da mâna să rânjească este", potrivit ziarului Die Welt, (fostul lider al partidului) Kurt Beck", debarcat recent de propriul său partid.

În schimb, „creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel” beneficiază de posibilitatea de a aştepta întrucâtva destinşi scrutinul legislativ german”, care va avea loc la toamnă, mai estimează cotidianul din Berlin. Aceasta deşi CDU a înregistrat oarecari pierderi, după cum remarcă Frankfurter Allgemeine Zeitung, reliefând deopotrivă rezultatele bune obţinute în Germania de liberali şi de ecologişti, ca şi scăzuta participare la vot.

Extinzând analiza la nivel european, e clar că deznodământul scrutinului derulat în Republica Federală e, în mare măsură, similar celui înregistrat de-a lungul şi de-a latul continentului. Alegerile s-au soldat cu amplă victorie a dreptei de toate nuanţele, de la centru-dreapta, la populişti, la extremişti.

Mai importantă însă decât această alunecare spre dreapta i se pare cotidianului La Stampa tocmai dispariţia "orizontului socialist".

La rândul ei, gazeta stângii italiene, La Repubblica tună şi fulgeră împotriva succeselor electorale obţinute de conservatorii lui Silvio Berlusconi, în „ciuda muntelui de preferinţe şi vicii erotice" ale premierului precum şi a izbânzii partenerilor săi de coaliţie populişti din Lega Nord. Ziarul roman prevede "amplificarea isteriei" şi "paraliziei politice" în tabăra guvernamentală italiană.

La Vanguardia, care apare la Barcelona, evidenţiază drept concluzii nu doar tot mai ferma orientare spre dreapta a electoratului european, ci şi participarea sa scăzută la vot. De aici, ziarul deduce "o crescândă indiferenţă marcând atitudinea alegătorilor faţă de o construcţie europeană ce se îndepărtează tot mai mult de cetăţenii Uniunii".

Vina revine, potrivit ziarului catalan, tocmai marilor partide care nu s-au priceput să-şi lămurească populaţia. La fel judecă situaţia şi Nepszabadsag din Budapesta. Ziarul maghiar regretă incapacitatea "UE de a se face înţeleasă"; critică acordurile dubioase încheiate în parlamentul european, "la adăpost de ochii lumii, de variile grupuri politice şi guverne naţionale"; remarcă predispoziţia oamenilor de a judeca scrutinul prin prisma problemelor locale şi evidenţiază că absenţa de la urne s-a datorat şi "lipsei unui guvern european care să poată fi pedepsit şi trimis în pustie".

In fine, Neue Zürcher Zeitung oferă o explicaţie convingătoare pentru cataclismul socialist: Conform ziarului elveţian, prea puţini europeni mai cred "în capacitatea (stângii) social-democrate şi socialiste de a scoate Europa din criza economică".

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Vlad Drăghicescu