1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Castor şi Polux redivivus

Ce-i de făcut în faţa catastrofelor naturale de felul Katrinei, sau a celor provocate de om, de felul terorismului? De o solidaritate poloneză ar fi nevoie şi la Bagdad şi New Orleans

Când îi desparţi, gemenilor nu le mai merge prea bine

Când îi desparţi, gemenilor nu le mai merge prea bine

In vechime, lui Castor şi Polux le adresau rugi corăbierii suprinşi pe mare de furtuni apocaliptice. Scăparea dintr-un vifor îngrozitor era atribuită forţei celor doi gemeni, simbolizând unirea şi prietenia.

O mie de morţi la Bagdad, alte mii, în aceiaşi zi, peste ocean. Deşi cvasisimultane, cele două catastrofe n-au mai nimic în comun, dincolo de maniera tragică în care demonstrează cât de fragil e omul, în ciuda uriaşelor progrese ale ştiinţei şi tehnicii. Deşi globalizat, omul nu e „nou”. E vulnerabila fiinţă dintotdeauna şi deci şi de când lumea civilizată. Natura continuă să irupă uneori cu oribilă ostilitate în viaţa lui. Iar americanii care şi-au văzut splendida metropolă din Luisiana scufundându-se sub ochii lor, au fost surprinşi de violenţa, amploarea, extinderea şi consecinţele cataclismului numit Katrina. La antipod - şi nu doar geografic - se situează moartea sutelor de pelerini şiiţi panicaţi de un zvon terorist şi înecaţi în fluviul în care s-au aruncat de pe un pod din Bagdad. Ironia soartei face ca la 4 ani de la dezastrul atentatelor de la 11 septembrie, în temeiul căruia americanii au declanşat ofensiva antiteroristă din Orientul Mijlociu, SUA să se confrunte cu o calamitate fără egal în ultima lor sută de ani; un dezastru care, pe lângă pierderile ireparabile a atât de numeroase vieţi omeneşti, a provocat şi pagube depăşindu-le chiar pe cele produse de demolarea turnurilor gemene de la New York.

E regretabil că europenii au reacţionat tardiv la pustiirile americane. E salutar că, fie şi într-un târziu, şi-au depăşit pasivitatea şi autotămâierea indirectă, francezii şi germanii declarându-se gata să-i ajute pe aliaţii lor de peste ocean. Dar au făcut-o abia după ce ministrul german al mediului, Juergen Trittin, n-a rezistat ispitei de a marca un punct în campania electorală, culpabilizând administraţia americană pentru uragan şi inundaţii. Potrivit guvernanţilor ecologişti de la Berlin de vină pentru devastările din sudul SUA este Bush întrucât a respins protocolul de la Kyoto menit să combată efectul de seră şi încălzirea globală. In mod cu totul abject, acest atac a survenit chiar în timp ce dincolo de Atlantic oamenii nu mai pridideau să numere morţii de sub ape încercând disperaţi să-i salveze pe supravieţuitori. I-ar şedea mai bine Europei să-i ofere SUA un ajutor neînsoţit de critici prealabile, amintindu-şi de ocaziile multiple în care America i-a sărit în ajutor bătrânului continent ca să-l refacă din cenuşă.

Spre deosebire de Katrina, tragedia irakiană are cauze pur umane, care se cer şi pot fi înlăturate de către oameni. Absurda dispariţie din viaţă a sute de irakieni ucişi de un simplu zvon relevă cu teribilă acuitate nu doar magnitudinea terorii răspândite de atentatori ci şi necesitatea dublării eforturilor generale de zăgăzuire şi lichidare a extremismului de sorginte islamistă. La rigoare, acest tip de terorism şi-a demonstrat frecvent dispreţul absolut, – tipic totalitar - faţă de viaţa umană, manifestată şi în genocidalele atacuri asupra New Yorkului. Dacă tragedia care s-a produs la 31 august la Bagdad poate oferi o lecţie, ea vizează tocmai necesitatea găsirii cât mai rapide a unei soluţii pentru situaţia din Irak. In think-tankurile de peste ocean, dezbaterea cu privire la cea mai eficientă strategie aptă să ducă la o victorie în lupta împotriva debordantului terorism irtakian continuă să fie în toi. Un interesant articol, apărut în prestigioasa revistă Foreign Affairs propune, ca unică soluţie, aplicarea tacticii petelor de ulei. Conform ei, ar urma ca americanii şi aliaţii lor să se concentreze asupra curăţirii de terorişti şi a garantării securităţii mai întîi în localităţi şi zone limitate, pentru ca apoi să pompeze în ele fonduri masive, de natură să-i izoleze progresiv pe terorişti baza lor populară. Ulterior, „petele de ulei” ar urma să se extindă precum ţiţeiul pe apă, restrângând la minimum resursele islamiştilor.

E însă greu de crezut că există strategii promiţătoarte câtă vreme nu se reface solidaritatea occidentală. Cea poloneză a învins acum 25 de ani, contribuind decisiv la ruperea gâtului balaurului comunist graţie joncţiunii unor clase sociale anterior antagonice. Unirea, fără precedent în istoria comunistă, a muncitorilor şi intelectualilor şi capacitatea lor de a-şi păstra coeziunea în ciuda crescândelor presiuni ale puterii, a ameninţărilor, arestărilor şi crimelor comise de aparatul represiv al regimului oferă şi cheia victoriei în actuala confruntare cu totalitarismul. Castor şi Pollux s-au prăbuşit până la urmă, potrivit legendei, pentru că au permis zîzaniei să le dezbine familia. Podul transatlantic trebuie urgent refăcut.

  • Data 02.09.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ts
  • Data 02.09.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ts