Caseta audio, devenită obiect de cult
17 august 2013
Decoperirea revoluţionară, la vremea aceea, avea utilizări multiple. În primul rând ea simplifica înregistrarea şi mixajul de muzică faţă de benzile de magnetofon. Casetofoanele erau micuţe, practice, uşor de transportat, având chiar şi o importantă funcţie politică.
Să ne amintim: aveau o lungime de 60, 90 sau 120 de minute, acestea din urmă având pe de o parte o capacitate mai lungă de înregistrare, dar şi dezavantajul unei benzi mai subţiri. Căci banda era adesea cea care creea probleme. Cine n-a fost pus în situaţia să încerce să deznoade banda încurcată din micuţa casetă? Uneori nu aveai ce face şi trebuia să tai o bucată de bandă pentru a lipi restul cu multă grijă la loc şi a răsuci, cu un creion, banda înapoi în carcasă.
Tocmai această anevoiasă şi migăloasă operaţiune pare a-i fascina astăzi pe fani. Aşa cum şi vechile ceasuri de mână cu cristale lichide revin la modă, şi casetele audio îşi găsesc susţinătorii, care se întâlnesc în cluburi, la petreceri la care DJ-ul foloseşte doar mixaje pe casete. Din nostalgie, reunind cumva tehnica învechită cu cea nouă, există pe piaţă chiar huse pentru smartphone în format de casetă audio, dar şi stickere sau tricouri.
Diferenţe între Est şi Vest
Nu toate casetele de pe piaţă erau bune, rezistente. Exista o mare diferenţă de calitate, cele din Est fiind cu mult mai proaste decât cele din Vestul capitalist. Şi nu doar calitatea era un criteriu important, ci şi muzica înregistrată. Dacă, de pildă în fosta RDG, o serie de formaţii şi interpreţi occidenali erau interzişi, muzica "decadentă", a "duşmanului de clasă", putea fi înregistrată pe casetă şi apoi lesne introdusă în Germania de Est. Mai mult decât atât, "muzica interzisă" putea fi apoi copiată la infinit.
Nu doar responsabilii comunişti aveau probleme cu această răspândire uşoară a înregistrărilor, ci şi Oficiul pentru drepturile de autor, în cazul Germaniei, GEMA. În 1985, GEMA a reuşit, în sfârşit, să impună o taxă pe fiecare casetă goală vândută în comerţ - de 19 pfenigi. Acum, unele formaţii de muzică germane pretind ca Oficiul pentru drepturile de autor să ceară bani şi de la platformele de comunicare pe Internet, Google şi Myspace.