Casa Culturilor din Berlin împlineşte 50 de ani

„Ce-o sa fie chestia asta, un circ?” – Thomas Bachran avea cinci anişori când a văzut pentru prima dată şantierul unde avea să se ridice Casa Culturilor. Astăzi, povestioara sa se găseşte pe site-ul instituţiei, fiind doar una dintre multele amintiri ale locuitorilor Berlinului, adunate cu ocazia aniversării de jumătate de secol.

„Casa este un cadou al administraţiei americane pentru oraşul nostru. A fost o parte a expoziţiei de construcţii din anul 1957, în cadrul căreia a luat naştere cartierul Hansa. Casa este contribuţia americană la acest proiect”, povesteşte Jan Koehler, angaljat al instituţiei culturale.

Proiectele îndrăzneţe prezentate la expoziţia Interbau din partea de vest a capitalei constituiau o distanţare de stilul sovietic al Berlinului de Est. Eleonor Dulles, trimisul special la Berlin al ministerului american de externe şi sora fostului secretar de stat John Foster Dulles, a iniţiat proiectul unei Săli de Congres pe malul râului Spree, în imediata apropiere a ruinelor parlamentului.

Se dorea o demonstraţie de transparenţă, democraţie şi deschidere, astfel încât întreaga clădire este înconjurată de sticlă. Treptele te invită literalmente să intri, iar în primii ani au venit câteva sute de mii de oameni să vadă Casa, spune Jan Koehler.

„Mi s-au deschis ochii la propriu atunci când am văzut ciudata construcţie”, îşi aminteşte Ahmet Cekir la 50 de ani de când a văzut pentru prima dată construcţia supranumită de locuitori „stridia însărcinată”. Într-un peisaj dominat de ruine, clădirea futuristă era ca o promisiune de vremuri mai bune: tehnologie de ultimă oră, cabine de traducători, instalaţii radio şi TV, cum atunci nu existau decât la New York.

Casa Culturilor s-a mutat cu puţin timp înainte de căderea zidului Berlinului în Sala de Congres. Centrul pentru artă din afara Europei, care promova o sumedenie de proiecte transfrontaliere simboliza un nou început. Pentru că acoeprişul clădirii nu rezistase nevătămat trecerea timpului. La 21 mai 1980, structura superioară din beton avea să se prăbuşească, mai multe persoane au fost rănite, un jurnalist şi-a piedut viaţa.

„Căderea acoperişului poate fi văzută chiar ca un simbol al deteriorării prieteniei americano-germane. Casa a stat nefolosită 5 sau 6 ani după aceea, înconjurată de sârmă ghimpată”.

Dar în 1987, primarul capitalei federale s-a decis să o readucă la viaţă. Era nevoie de un semn de încredere în viitorul berlinezilor. Lucrările au început în 89, iar astăzi clădirea străluceşte în culori noi şi nu numai, ci şi cu un program de evenimente de-a dreptul opulent, în centrul căruia se situează arta newyorkeză.