1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Care vor fi temele de discuţie la reuniune la vârf a statelor UE?

La reuniunea la vârf a statelor membre ale Uniunii Europene de la Bruxelles se va decide, printre altele, dacă actualul preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va fi reales în funcţie

Actualul preşedinte la Comisiei Europene, José Manuel Barroso

Actualul preşedinte la Comisiei Europene, José Manuel Barroso

Una din cele mai importante decizii care vor fi luate la reuniunea la vârf a statelor membre ale Uniunii Europene de la Bruxelles va fi nominalizarea actualului preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru un al doilea mandat.

Experţii consideră că portughezul, de orientare conservatoare, are mari şanse de a fi nominalizat pentru încă cinci ani, însă mai multe state, printre care Germania şi Franţa, au anunţat că vor verifica nominalizarea lui Barroso cu mare atenţie. Calităţile actualului preşedinte al Comisiei Europene sunt în acelaşi timp şi slăbiciunile sale. Adepţii săi îl descriu ca fiind un politician flexibil, cu un talent deosebit pentru diplomaţie. În acelaşi timp, criticii îl consideră a fi un oportunist care adoptă cu rapiditate poziţia politică cea mai la îndemână.

Daniel Cohn-Bendit, parlamentar european ecologist, consideră că poate fi găsit un înlocuitor pentru actualul preşedinte al Comisiei Europene: "Trebuie să fie o persoană recunoscută de toate marile partide europene, atât de cele care îl susţin pe Barroso, cât şi de partidele care sunt împotriva acestuia."

Pe de altă parte, şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene se vor ocupa de reforma structurilor comunitare, prevăzută de Tratatul de la Lisabona, respins de Irlanda prin referendum, în anul 2008.

Acum, executivul de la Dublin organizează un al doilea referendum care pare a avea mai multe şanse de reuşită. Pentru a-i convinge pe irlandezi să adopte Tratatul de la Lisabona, statele comunitare au acceptat, în decembrie anul trecut, o serie de modificări ale documentului.

În cadrul reuniunii la vârf de la Bruxelles, negocierile în acest sens vor fi conduse de ministrul ceh pentru afaceri europene, Stefan Füle. El speră că modificările aduse textului documentului vor convinge irlandezii să ratifice Tratatul.

"Garanţiile trebuie să fie suficient de solide pentru a spulbera îndoielile irlandezilor care au dus la respingerea documentului la primul referendum. Ratificarea Tratatului de la Lisabona nu are voie să fie pusă încă o dată sub semnul întrebării, iar modificările nu trebuie extinse peste limitele stabilite în luna decembrie a anului trecut", a mai spus Füle.


Autori: Christoph Hasselbach/ Maria Pascu

Redactor: Vlad Drăghicescu