1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Care sunt rezultatele guvernării Marii Coaliţii în Germania?

Contrar tuturor prognozelor, Marea Coaliţie dintre Partidul Social-Democrat şi Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială a rezistat până la sfârşitul legislaturii

Criza financiară a obligat partidele Marii Coaliţii la cooperare

Criza financiară a obligat partidele Marii Coaliţii la cooperare

Criza financiară a fost unul din puţinele momente în care cooperarea dintre Partidul Social-Democrat (SPD) şi Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială (CDU-CSU) a funcţionat fără probleme.

Recesiunea economică a obligat ambele partide din Marea Coaliţie să acţioneze repede. Forţate de împrejurări SPD şi CDU-CSU au uitat temporar de ideologii şi au decis de comun acord pachete de susţinere a economiei, garanţii pentru băncile aflate în dificultate, restricţionarea salariilor managerilor şi chiar trecerea în proprietate de stat a institutului financiar Hypo Real Estate.

La o privire mai atentă însă, colaborarea dintre cele două partide aflate la guvernare nu a fost prea strălucită: atât Partidul Social-Democrat cât şi Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială s-au concentrat mai mult asupra optimizării propriei imagini în ochii alegătorilor decât a unei eficiente guvernări cot la cot.

Cancelarul Angela Merkel pare a fi profitat de lupta pentru putere dintre SPD şi CDU-CSU

Cancelarul Angela Merkel pare a fi profitat de lupta pentru putere dintre SPD şi CDU-CSU

Angela Merkel, lidera UCD şi-a adjudecat întîietatea în competiţia puterii. Victoriile obţinute de cancelarul german în politica externă au generat însă unele divergenţe cu partenerul de coaliţie, deoarece Partidul Social-Democrat şi-a simţit ameninţate prerogativele pe terenul politicii externe, mandat deţinut de Frank-Walter Steinmeier.

Mai mult decât atât: în timp ce Angela Merkel discuta la nivel internaţional asupra protecţiei mediului şi obţinea rezultate la reuniunea la vârf din Groenlanda, ministrul social-democrat al mediului, Sigmar Gabriel se străduia din răsputeri la el acasă pentru a ajunge la un consens asupra aceleiaşi problematici, cu reprezentanţii landurilor şi mai ales cu membrii ai partidelor unionale.

Discuţiile purtate în contradictori, generate şi de poziţii ideologice diferite - lupta pentru putere, invidia pe succesul altora au fost norii care au umbrit toată perioada de guvernare a Marii Coaliţii. Se pare că doar politica "a paşilor mici" adoptată de cancelarul german a reuşit să salveze coaliţia şi Angela Merkel este până astăzi unul din puţinii politicieni care vorbesc despre "rezultate foarte bune ale cooperării dintre CDU-CSU şi SPD."

Reforma sistemului medical a reuşit doar parţial

Reforma sistemului medical a reuşit doar parţial

Totuşi, există şi rezultate notabile ale Marii Coaliţii. Guvernul a decis în ultimii patru ani plata salariilor compensatorii timp de 14 luni în cazul în care o familie are un copil şi unul din părinţi rămâne acasă. În acelaşi timp, creşterea numărului de grădiniţe şi creşe poate fi de asemenea considerată un succes al Marii Coaliţii.

Să nu uităm însă că cel mai mare proiect al guvernării comune, reforma sistemului medical, nu a reuşit decât parţial. Marea Coaliţie nu a reuşit nici până astăzi să găsească o soluţie viabilă pentru a stabiliza situaţia financiară a Caselor de Asigurări.

Autori: Bernd Gräßler/ Maria Pascu

Redactor: Dr. Rodica Binder